Sărbătorile de iarnă s-au transformat subit într-un adevărat coșmar, pentru o familie din București, care a fost implicată într-un grav accident de circulație, în zona Păltiniș. Copilul, în vârstă de șapte ani, se află în comă profundă, la Spitalul Clinic Județean din Sibiu, iar pronosticul medicilor este rezervat, în privința șanselor de supraviețuire. Părinții au multiple fracturi la mâini și la picioare. Cei trei au ieșit la o plimbare cu mașina. La volan, se afla femeia, în varsta de 41 de ani, care a pierdut controlul mașinii, într-o curbă periculoasă, iar bolidul s-a rostogolit aproape 100 de metri într-o prăpastie.
NARCIS VOINEA, inspector, Poliția Rutieră Sibiu "A pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în prapastia de pe marginea dreaptă a carosabilului."
DANIELA ȚĂRANU, medic, S.M.U.R.D. "Copilul e în stare gravă, în comă profunda. Adulții sunt conștienți."
Părinții vor rămâne sub supraveghere medicală. Medicii sunt rezervați, însă, în ceea ce privește starea copilului.
CONSTANTIN ROȘCA, medic șef, U.P.U. Sibiu "Copilul e în comă, cu fracturi multiple la nivelul craniului, cu contuzii cerebrale severe. Va rămâne în reanimare."
Polițiștii spun că, în momentul producerii accidentului, carosabilul era uscat, iar autoturismul era echipat cu cauciucuri de iarnă.
Bilanț negru, după o coliziune frontală între o autoutilitară care tracta o platformă și un autotren, pe Drumul Național 6, aproape de localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.
Actorul George Mihăiță s-a ales cu dosar penal, după ce, aseară, a urcat băut la volan și a provocat un accident pe bulevardul Basarabia din București. Cunoscutul actor, în vârstă de 72 de ani, a intrat cu...
O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite, în această dimineață, într-un grav accident de circulație produs pe Autostrada 1, în județul Timiș. Accidentul a avut loc în dreptul localității Orțișoara...
Grav incident în trafic, în Capitală! Doi tineri au blocat o mașină și au distrus-o, chiar în mijlocul străzii. Agresorii, un bărbat și o femeie, lovesc automobilul cu picioarele și cu o crosă...
Grav accident de circulație pe DN 76, pe raza comunei Șoimuș. Un agent de la poliția rutieră, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Deva, aflat în timpul liber, conducea un autoturism marca Trabant din direcția Brad spre Deva când a pătruns pe contrasens și a intrat în impact frontal cu o autoutilitară, care circula regulamentar din sens opus.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019