COSMINA STOIAN, reporter ”Încă un deces, în urma atacului de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca! O femeie, în vârstă de 88 de ani, s-a stins duminică noaptea la Spitalul Floreasca din București, din cauza rănilor suferite. Bilanțul atacului a ajuns, astfel la cinci morți, și opt răniți, dar este posibil ca numărul deceselor să crească, deoarece doi răniți sunt în stare gravă.”
În urma atacului, managerul spitalului a demisionat. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care s-a deplasat, astăzi, la Săpoca că raportul întocmit în urma analizei cazului de la Săpoca este prelucrat și va fi făcut public, dar raportul final al controlului va fi gata peste o lună. Ea a declarat că la unitatea spitalicească au mai fost depuse în ultimii doi ani două rapoarte de agresiune, însă nu există prezentările detaliate ale episoadelor, așa cum spune legislația. Pintea a precizat că mai multe erori umane au dus la comiterea acestui carnagiu. Ministrul Sănătății spune că în declarațiile personalului medical de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca apar inadvertențe. În opinia sa, "într-un minut nu se putea întâmpla așa ceva fără să fi auzit nimeni. "Corpul de Control va începe verificarea spitalelor pentru măsuri de siguranță, vom convoca și o ședință a Comisiei de psihiatrie și câteva organizații non-guvernamentale pentru a putea promova cât mai repede modificările legislative care ne-au fost propuse și care consider că sunt benefice, apoi vom începe o evaluare a funcționării consiliilor de administrație în primul rând la spitalele de psihiatrie din țară, încă o dată reevaluarea normării cu personal, pentru că așa cum spuneam sunt spitale la care s-au aprobat un mare număr de posturi și nu s-a întâmplat nimic. Vreau să văd exact ce, de ce", a adăugat Sorina Pintea.
COSMINA STOIAN, reporter ”Între timp, Tribunalul Buzău a decis ca atacatorul să fie internat, sub pază, într-un salon închis, tot la Săpoca. Bărbatul în vârstă de 38 de ani, care, aflat în sevraj etilic, a lovit pacienții la întâmplare cu un stativ de perfuzii, va fi supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul atacului.”
Atacatorul a fost internat la cerere, în 15 august, și a fost cazat inițial, într-o cameră cu supraveghere. Vineri a fost mutat, însă, într-un salon nesupravegheat, în care se afalu și alți pacienți. La verificarea fișei medicale s-a constatat că asistenta nu a consemnat faptul că i-ar fi fost administrat sedativul de seară, deși susține că a făcut acest lucru. O altă greșeală este legată de faptul că în pat cu atacatorul a mai fost pus un pacient. Ministrul Sănătății a declarat că la Spitalul de Psihiatrie din Buzău nu este criză de personal, deoarece 7 asistente și 3 infirmiere se ocupau de pavilion, iar din punctul ei de vedere, nu au fost respectate prevederile din fișa postului. Bărbatul de 38 de ani care a comis masacrul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău era alcoolic. NU avea un loc de muncă stabil. Lucra cu ziua și locuia cu mama lui. Cunoscuții spun că nu era deloc violent, dar se mai certa cu mama lui când consuma alcool.
Situație disperată la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași. Este criză de sânge, iar zilnic doi pacienți află că nu pot fi operați. Oamenii sunt nevoiți să aștepte zile întregi pentru a fi operați, iar medicii...
Primul deces din cauza căldurii, înregistrat la Iași! Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit prăbușit pe stradă, cu hipertermie severă. Omul, care avea o temperatură de peste 42 de grade...
Accident mortal, în această dimineață, în jurul orei 04:30, în localitatea Muntele Rece, județul Cluj! Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit, după ce mașina sa a căzut într-o râpă de 150 de metri.
În 40 de spitale bucureștene a început, astăzi, vaccinarea pacienților împotriva coronavirusului, atât în spitalizarea continuă, cât și în cea de o zi. Potrivit directorului D.S.P. București, Oana...
Incident grav, într-o școală din București! Un dulap a căzut peste un elev de 8 ani și i-a provocat traumatisme grave. Incidentul a avut loc la Școala Gimnazială nr. 206 din Sectorul 6 al Capitalei, cu puțin...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019