Noile memorandumuri pentru deblocarea posturilor din sistemul sanitar au fost finalizate, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. El a adăugat că speră ca, în cel mai scurt timp, Guvernul să le aprobe, astfel încât, până la sfârșitul lunii februarie, posturile să poată fi ocupate. Demersurile pentru deblocarea situației din sistemul sanitar vin după ce Sindicatul SANITAS a anunțat că angajații din 19 spitale din București vor intra în grevă, în februarie, din cauza lipsei de personal și, implicit, a suprasolicitării cadrelor medicale. Colegiul Medicilor din București a transmis că sprijină demersurile inițiate de Ministerul Sănătății și solicită Ministerului Finanțelor aprobarea memorandumului care permite deblocareaposturilor din sistemul sanitar. Președintele filialei SANITAS București, Viorel Hușanu, spune, însă, demersurile pentru declanșarea grevei vor continua, chiar dacă vor fi deblocate posturile din sistem, deoarece sindicaliștii mai au o revendicare importantă, și anume creșterea salariilor. Alexandru Rafila a declarat, recent, că, în România, sunt aproape 56.000 de medici, dar în multe spitale există lipsă de personal, în special cadre medicale cu pregătire superioară.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019