Gest extrem, făcut de un vasluian! Furios, după o ceartă cu familia, bărbatul a deschis robinetul buteliei și a aprins un chibrit, moment în care casa a sărit în aer. Răzbunarea a avut însă efect de bumerang. Bărbatul în cauză a fost singurul rănit și a ajuns în stare gravă la spital.
AMBIANȚĂ cu un vecin care arată pe unde s-a crăpat casa "-Și ce ați auzit? Ce ați auzit? O explozie de butelie."
Vecinii spun că bărbatul, de 54 de ani, obișnuiește să consume alcool și, de fiecare dată, face scandal, se ceartă cu cei din familie și amenință că dă foc la casă. Seara trecută, s-a ținut de cuvânt. A luat butelia, a dat drumul la gaz, iar apoi a aprins un chibrit. În urma exploziei, un perete s-a dărâmat, iar tavanul camerei s-a prăbușit. Omul a fost prins sub dărâmături și a suferit arsuri.
VOX "-Când am ieșit, am văzut un om jos, acolo. Era lungit, nu mai avea respirație. Da, are arsuri. S-a dărâmat un perete acolo."
VOX "-Am auzit bubuitura, am ieșit afară. Ce ați văzut? Omul, tot jos, căzut. L-au luat, l-au dus la spital."
În casă, locuiesc trei familii, iar în momentul exploziei, în interior se aflau două dintre fiicele bărbatului și un copil de doi ani. Toți au reușit să se salveze, în ultimul moment.
VOX una din fiice "-Când am văzut că nu mai pot să mai respir, am fugit și i-am spus NU DA FOC, NU DA FOC! Și nici bine n-am plecat de la ușă, că-mi venea să vomit și mă usturau ochii de la gaz. El a dat foc și atunci am văzut flacăra, cum au sărit gunoaiele, tavanul, pereții. Tot a sărit."
Norocul bărbatului a fost că explozia nu a fost urmata de incendiu, iar vecinii au putut intra în casă să-l scoata de sub dărâmături. El a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Val de percheziții în locuințele unor persoane suspectate de infracțiuni economice, în județul Vaslui! Peste 100 de polițiști și jandarmi, sub supravegherea procurorilor Parchetului...
Un bărbat de 56 de ani a fost găsit, în această dimineață, fără suflare, în apa unui pârâu din județul Bihor. Tragedia s-a produs în satul Săliște de Vașcău. Omul, care a fost văzută ultima oară lângă pârâul...
Și-a ucis nevasta, apoi a încercat să se sinucidă! Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Albești, județul Vaslui, a sunat, în cursul nopții de marți spre miercuri, la 112 și a anunțat că și-a omorât soția în vârstă de 44 de ani.
Scenă ca-n filmele de groază, pe un drum din județul Vaslui! O femeie de 50 de ani, aflată în automobilul la volanul căruia se afla soțul ei, a fost lovită în cap de o bară din metal căzută de pe un TIR. Incidentul a avut loc...
Caz șocant în județul Vaslui! Un tânăr de doar 23 de ani și mama acestuia s-au sinucis în aceeași zi. Trupul neînsuflețit al băiatului a fost găsit spânzurat de un copac din pădurea Delea, de la marginea orașului Vaslui, de o...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019