Date companie
 
 
 
 

Undă verde la examen

RSS Știri
 
 
Data publicării : 20 Iunie 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Bac New Generation
 

În sfârșit, absolvenții de clasa a a XII-a, de la liceul privat din București, aflați în pericol să nu poată susține probele scrise ale examenului de bacalaureat, au răsuflat ușurați. Incertitudinea a luat sfârșit luni-dimineață, când cei 15 absolvenți cu dublă cetățenie româno-arabă au fost primiți la examen, la Liceul Teoretic ”Traian”. Acolo unde au fost arondați de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, însă, inițial, dosarele lor au fost respinse. Situația a fost rezolvată de ISMB, care a dispus, pe ultima sută de metri, reluarea depunerii dosarelor la ”Traian”. Directorul școlii private, Ivonne Tallaj, spune că, după toată întâmplarea, liceenii se simt discriminați.

prin telefon: IVONNE TALLAJ, directorul liceului privat ”Azi de dimineață a fost tot un membru de comisie, dar alta față de cea care a fost jignită acolo și s-a dus cu dosarele. Urmează ca noi și părinții și cu fosta membră de comisie care a fost jignită să facem o adresă către domnul ministru, prin care să cerem, în cazul în care durează până când ei iau măsurile disciplinare împotriva secretarei și chiar nu ne comunică nimic, să nu apară numele ei pe diplomele copiilor noștri. Noi suntem supărați pentru că simțim că suntem în continuare discriminați.”

prin telefon: ABU AL OLA AL GHITHY, părinte ”Au intrat loviți psihic. Adică, tremura și nu știa ce o să fie. Doamna directoare are dreptate. Moment în care ea jignește pe comunitate arabă-musulmană și mai ales este la un centru de învățământ, la o școală care educă și îi pregătește pe copii pentru viitor, pentru conviețuire, pentru colaborare cu celălalt. Dacă această secretară are această ură, ce o să insufle în sufletul copiilor? Aici este problema noastră.”

Directorul școlii private susține că există probe care dovedesc modul în care a fost tratată problema, la Liceul ”Traian”.

prin telefon: IVONNE TALLAJ, directorul liceului privat ”Deci noi avem toate documentele care dovedesc și procesul verbal prin care școala pe data de 2 iunie a predat către membrul comisiei de bacalaureat numit de Inspectoratul Școlar toate dosarele. Vinerea când s-au terminat competențele și s-a deplasat către președintele comisiei, secretara a oprit tot procesul.”

Reprezentanții Liceului Teoretic ”Traian” nu au putut fi contactați, pentru a oferi explicații cu privire la acuzațiile care le sunt aduse.


Undă verde la examen

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2