In vreme ce in cateva localitati din tara continua protestele fata de hotararea de transformare a spitalelor in camine de batrani, in alte zone unitatile sanitare se redeschid, pe raspunderea medicilor. La Codlea, cadrele medicale au decis să meargă la serviciu fără salariu, dupa exemplul colegilor din Bozovici, Caraș-Severin sau Bălcești, Vâlcea. De altfel, sunt spitale în țară care nu au respectat decizia Ministerului Sănătății și acordă îngrijiri medicale de urgența.
AMBIANȚĂ "Eu sunt cardiac și sunt bolnav de atăția ani! Când e, aici vin, n-am unde să mă duc! Până în Brașov sunt gata!"
dr. CLAUDIA COSTE, medic, Spitalul Codlea "Deja am avut vreo patru solicitări. Lumea este foarte bucuroasă că s-a redeschis!"
VOX "N-o poate interna! Dacă moare, cine răspunde?! Ne-a spus după salvare asistenta că o ducem degeaba acolo, că acolo e mai rău ca în gară. Numai cine e aproape mort!"
Dacă la Codlea medicii fac muncă voluntară, la Plopeni, Prahova, autoritățile locale au găsit o metodă pentru a-i plăti pe medici.
DRAGOȘ MIȚĂ, primar, Plopeni "Cadrele medicale nu mai sunt angajatele centrului de sănătate. Sunt angajatele unei societăți comerciale cu care vor face un contract de prestări servicii."
MIHAI BĂICAN, manager, Centrul de Sănătate Plopeni "Avem cam 8-9 prezentări pe zi. Au fost în această perioadă și cazuri deosebit de grave."
La spitalul din Balcesti, judetul Valcea, si la Solca, judetul Suceava, medicii fac voluntariat.
VOX "Medicii vin în voluntariat de fapt, vin să asigure urgențele la copii și la bătrâni, care sunt cu probleme mai grave!"
VOX "E greu de-un loc de muncă. Venim și o lună, și două fără bani!"
VOX "Toată lumea care nu a fost preluată de alte spitale vin la serviciu în fiecare zi! Se va face un cămin pentru persoane în vârstă și va fi absorbit tot personalul!"
La inceputul lunii februarie, Ministerul Sanatatii a demarat procesul de reorganizare a sistemului spitalicesc, prin care din totalul de 435 de unitati cu paturi peste 100 erau programate pentru comasare, iar alte circa 70 pentru transformare in centre de permanenta sau camine de batrani. In total, peste 180 de unitati spitalicesti isi pierdeau personalitatea juridica.
Un nou protest al polițiștilor! Zeci de sindicaliști nemulțumiți au protestat în fața Palatul Cotroceni. Principalele lor revendicări se referă la grila de salarizare, modernizarea logisticii și dotarea cu echipamente tehnice de intervenție, precum și la ocuparea prin concurs a funcțiilor de conducere.
Sancțiuni după protestele de aseară, iar măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului rămân în vigoare! În conferința de presă susținută în această dimineață, prefectul Capitalei, Alin Stoica și șefii...
Sindicatele polițiștilor și personalului contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au sărbătorit Ziua Poliției Române... în stradă! Sindicaliștii au protestat în Piața Romană, la Universitate, în Piața Victoriei...
Reprezentanții Partidul AUR au organizat un protest în fața Ministerului Sănătății, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”! Aceștia sunt extrem de nemulțumiți de sistemul de sănătate.
Greșeala unui angajat din Ministerul Sănătății a pus pe jar toate spitalele din țară. El a înțeles greșit un mesaj pe care trebuia să-l transmită către unitățile sanitare, așa că managerii s-au trezit cu o directivă...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019