Date companie
 
 
 
 

Universitatea din Oradea, în clasamentul Times Higher Education 2022

RSS Știri
 
 
Data publicării : 4 Septembrie 2021
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Univ. Oradea in top
 

Universitatea din Oradea a intrat în clasamentul mondial Times Higher Education 2022, numărându-se printre cele 16 instituții de învățământ superior cel mai bine cotate din România. Clasificarea din Times Higher Education 2022 reprezintă o recunoaștere a evoluției instituției orădene pe mai multe dimensiuni, precum reputația academică, furnizarea de servicii de educație, productivitatea cercetării, împărtășirea rezultatelor cercetării și capacitatea universității de a atrage studenți. Prezența Universității din Oradea în acest clasament reflectă un efort colectiv al corpului academic și o tendință pe care instituția de învățământ superior își propune să o păstreze în perspectivă, se precizează într-un comunicat transmis presei. Prima instituție de învățământ superior din România, în clasamentul Times Higher Education 2022, este Academia de Studii Economice București, pe locurile 501-600, mai sus decât în 2021, când se afla doar în primele 800.


Universitatea din Oradea, în clasamentul Times Higher Education 2022

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2