Procesomania lovește România! Unul din trei conaționali de-ai noștri este implicat într-un proces, potrivit unui raport întocmit de Consiliul Superior al Magistraturii. Documentul arată că numai la judecătorii există peste 1 milion de cauze pe rol.
HORAȚIUS DUMBRAVĂ, președinte C.S.M.: "Se continuã trendul din 2010, de crestere a numãrului de dosare. Cresterea e de 16%, în semestrul 1 din 2011. (...) Cele mai multe cauze sunt la judecătorii, și anume 1,25 de milioane de cauze."
Plângerile depuse împotriva sancțiunilor rutiere au crescut, în primele șase luni ale anului, la 100.000. Autoritățile au găsit, însă, o soluție: cei care solicită anularea amenzilor trebuie să plătească o cauțiune, iar în cazul în care își dovedesc dreptatea în tribunal, primesc banii înapoi.
HORAȚIUS DUMBRAVĂ, președinte C.S.M.: "S-au indicat solutii, ca prevederea de cautiuni, pentru a putea introduce astfel de plângeri, pentru cã acum sunt gratuite (...) Au fost foarte multe situatii în care procesul a durat un an, doi, pentru a tine permisul mai mult timp, pânã la o decizie definitivã."
Fenomenul a fost amplificat de criza economică, dar și de mania românilor de a contesta absolut orice.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019