Date companie
 
 
 
 

Vacanță de schi la Stâna de Vale

RSS Știri
 
 
Data publicării : 19 Februarie 2024
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Distractie de poveste Stana
 

Pentru că in județul Bihor elevii sunt în vacanța de schi, la Stâna de Vale, pârtiile de schi și săniuș au fost pline la acest sfârșit de săptămână, turiștii și iubitorii sporturilor de iarnă fiind satisfăcuți de atmosfera din stațiune.

Aida, turistă

"Superb, am fost mai devreme cu săniile, dar acum am zis să venim și cu schiurile, să încercăm ceva nou.
- Ai venit să înveți să te dai cu schiurile sau știi deja?
- Nu, e prima data când m-am urcat pe schiuri, acum 30 de minute.
- Și cum e, e greu, e ușor?
- Cred că emoțiile sunt mai mari, dar după aceea e foarte ușor și e foarte tare, foarte fain."

DAN CRISTIAN, instructor de schi

"Să vină la noi la Stâna de Vale avem încă zăpadă, avem schiurile la închirieri, echipamentul complet, avem monitori, totul funcționează la parametri buni, zic eu.
- Chiar dacă temperatura e cu plus, zăpada, încă este din abundență?
- Păi chiar dacă e cu plus temperatura, zăpada nu e afectată, primăvara întotdeauna se schiază altfel ca și în luna ianuarie, decembrie, dar zăpada încă este bună."

Antonia, turistă

" - Cu cine ai venit?
- Cu părinții și cu fratele!
- Și ce faci la Stâna de Vale?
- Aaa, schiez!
- Îți place?
- Da! Foarte mult
- E binevenită această vacanță de schi pentru voi?
- Da, da, da!
- Și cum ți se pare la Stâna de Vale cum e?
- Foarte frumos, adică relaxant, poți să te distrezi și e bine."

Ana, turistă

"-Ce faci tu la Stână?
- De obicei, mă dau cu tata cu schiurile!
- Știi să te dai cu schiurile?
- Da!
- Nu-i greu?
- Nu!
- Și îți place aici la Stâna de Vale?
- Da!
- Zăpadă multă?
- Da!
- Și vii des?
- Da!"

Remus, turist

"- Ați venit împreună cu familia?
- Da, i-am adus pe cei mici să se distreze un pic mai ales de vacanța aceasta pentru schi.
- Cum vi se pare la Stâna? Cum este?
- Frumos, zăpadă."

Stâna de Vale îi întâmpină pe practicanții sporturilor de iarnă, dar și pe ceilalți vizitatori dornici de distracție, cu cele trei pârtii de schi „Bradul”, cu o lungime de 1233 de metri, „Cerbul”, de 585 de metri și „Renul”, de 730 de metri – dotate cu instalații de telescaun și teleschi, la care se adaugă pârtiile pentru copii – una de schi dedicată începătorilor și cealaltă pentru săniuș, unde urcarea se face pe o bandă rulantă. În plus, de la punctul aflat la baza pârtiilor, pot fi închiriate schiuri și săniuțe, toate la prețuri accesibile.


Vacanță de schi la Stâna de Vale

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2