"Băi, i-a rupt mâna! I-a rupt mâna! I-a rupt mâna, bă! (...) Sunați, mă, la 112!"
A fost un scandal monstru la o terasă din județul Constanța! Urlete, rafturi dărâmate și persoane rănite. Nu, nu sunt scene dintr-un film de acțiune, ci realitatea de la miezul nopții nopții trecute, din stațiunea Eforie Nord. Potrivit martorilor, care au alertat și autoritățile, angajații terasei s-ar fi luat la bătaie cu trei turiști, care au luat masa în local, din cauza unei note de plată.
La fața locului, au ajuns trei ambulanțe, dar și polițiștii. Cadrele medicale au precizat că au fost trei pacienți cu traumatisme din cauza agresiunii, dintre care doi au fost duși la spital, conștienți și stabili. În îmbulzeală, a fost rănită și o minoră, care s-a ales cu mâna ruptă, dar ea nu a rămas internată.
Localul a primit mai multe amenzi vara asta pentru depășirea programului admis pentru difuzarea muzicii.
Scandalul din coaliția de guvernare este departe de a se fi încheiat. Deputatul USR PLUS Ionuț Moșteanu a anunțat că reprezentanții formațiunii au discutat cu AUR și că împreună au 122 de semnături, deci pot depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.
Incidente la Iași, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Unii credincioși i-au îmbrâncit și bruscat pe membrii forțelor de ordine și au încercat să ajungă în apropierea raclei cu moaște, care a fost scoasă în curtea Catedralei Mitropolitane.
Polițiști atacați cu bâte și pietre, într-o localitate din județul județul Săla! Potrivit mesajului postat pe pagina de socializare a sindicaliștilor Europol, doi politiști din cadrul Secției Rurale Nușfalău, aflată în subordinea...
Ludovic Orban, chemat în Parlament să dea explicații în legătură cu scandalul de la Unifarm! Senatorul PSD, Radu Oprea, a anunțat că social-democrații vor ca prim-ministrul să dea explicații în fața parlamentarilor...
Lista polițiștilor răniți în misiune se măreste! Un agent de poliție a fost înjunghiat în picior, în timp ce încerca să aplaneze un conflict. Incidentul a avut loc în localitatea Surducu Mic, din județul Timiș. Echipajul de poliție a fost...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019