Peste 100 de migranți care încercau să treacă ilegal granița, descoperiți la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II! Polițiștii au găsit 104 cetățeni din diverse state, ascunși în trei tiruri și o autoutilitară. Șoferii, trei cetățeni turci și un bulgar, transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, role de metal, piese auto, plastic și carton pentru societăți comerciale din Germania și Cehia. Migranții și conducătorii auto au fost preluați și transportați la sediul Poliției de Frontieră. Polițiștii au stabilit că migranții care intenționat să treacă frontiera în Ungaria sunt din Siria, Nepal, Irak, Bangladesh, Etiopia, Sri Lanka, Iran, India și Afganistan. Șoferii sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, iar cetățenii găsiți ascunși în autovehicule vor da socoteală pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019