Pompierii au intervenit în zeci de situații de urgență din cauza fenomenelor meteorologice! Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompierii militari au avut peste 60 de intervenții, pentru degajarea copacilor căzuți din cauza vântului puternic atât pe carosabil, cât și pe autoturisme sau clădiri. Din cauza copacilor doborâți de vânt, trei persoane au fost grav rănite, în județele Dolj și Mureș și în Capitală. La munte a nins. Stratul de zăpadă măsura, joi dimineața, 14 centimetri la Bâlea Lac și 11 centimetri în stațiunea Păltiniș. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au intervenit cu 31 de utilaje de deszăpezire și au folosit peste 100 de de tone de material antiderapant.
Blocaje în trafic au fost pe DN 1A Săcele-Cheia și pe DN 73 la Fundata, din cauza unor camioane care au derapat. În Bucegi, cinci turiști aflați la Babele, printre care și un copil de 10 ani, nu s-au mai putut orienta din cauza viscolului și au cerut ajutorul salvamontiștilor. A fost vreme de iarnă și în județul Suceava. Pe DN 17, în zona localității Pojorâta, un autocar cu 58 persoane nu a mai putut înainta din cauza viscolului și a zăpezii. Un utilaj de la Drumurile Naționale a intervenit și a deblocat șoseaua, iar autocarul și-a putut continua drumul. Un alt autocar, în care erau cinci adulți și 46 copii, a rămas blocat, aseară, din cauza ninsorii, pe drumul spre stațiunea Păltiniș. Toate persoanele au fost cazate temporar la o pensiune din zonă.
Incendiu puternic în București, pe Calea Moșilor! Un autoturism a luat foc în mers, iar flăcările s-au extins la mai multe mașini parcate. Potrivit polițiștilor, șoferul, care era singur în mașină, a reușit să iasă rapid și a scăpat teafăr.
Momente de panică la un imobil din Rădăuți, județul Suceava! Flăcările au izbucnit la acoperișul unei clădiri cu patru apartamente, punând în pericol atât locatarii, cât și clădirile învecinate.
Operațiune de salvare pe un lac de acumulare de pe râul Siret, pe raza localității Rogojești din județul Botoșani! Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au intervenit, sâmbătă, pentru salvarea a trei bărbați...
Incendiu uriaș în Chiajna, județul Ilfov! Vineri-dimineață, mansarda unui bloc cu șapte etaje din ansamblul rezidențial Militari Residence a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului au intervenit echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență...
Iarna s-a instalat în România. Țara noastra se confruntă cu un val de ninsori și de frig, care va menține temperaturile la cote foarte scăzute pe tot parcursul săptămânii.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019