Vernisaj, la Galeriile Simeza din centrul Capitalei! Într-un timp greu încercat, în care distanțarea socială a însingurat și izolat artiștii și a ținut publicul departe de galeriile de artă, o expoziție de artă contemporană devine o binecuvântare. O inițiativă culturală îndrăzneață, proiectul intitulat ”Subiectiv” al artistul plastic Eusebio Spînu aduce în atenția iubitorilor de pictură compoziții abstracte, ce pot fi descifrate de fiecare conform propriei viziuni.
EUSEBIO SPÎNU, artist plastic „E o pictură preponderent abstractă. Expoziția se referă la o formă abstractă, ca și formă și compoziție. Pictura este în culori acrilice, cu pastă de relief, cu tendințe de trecere de la formă, de la textură, de la structură, lucruri care sunt preluate din experiența mea în materialul ceramic.”
CONSTANTIN HOȘTIUC, critic de artă „Cred că cel mai important lucru pe care lumea ar trebui să-l știe și un lucru pentru care noi ar trebui să ne bucurăm este că expoziția este una care marchează cumva maturitatea artistului plastic Eusebio Spînu.”
Expoziția ”Subiectiv” a pictorului Eusebio Spînu va fi deschisă până în 30 iulie. Național TV este partener media al evenimentului cultural de la Galeriile Simeza
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019