Monica Macovei îi cere lui Victor Ponta să demisioneze din funcția de prim-ministru al României, în urma acuzațiilor de plagiat care i se aduc în legătură cu lucrarea de doctorat. Nimeni nu va vorbi cu Victor Ponta, dacă va merge la Bruxelles, pe 28 iunie, mai spune europarlamentarul PDL.
MONICA MACOVEI, europarlamentar PDL: "O să se ducă acolo și nu o să vorbească nimeni cu el. (...) Acuzațiile de plagiat sunt peste tot, în toată presa străină. Am văzut că până și în China au ajuns. (....) Președintele României reprezintă statul român. (....) Trebuie să-și dea demisia, că ne e rușine la toți și în țară și în afară."
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu l-a ironizat și el pe succesorul său.
MIHAI RĂZVAN UNGUREANU, fost premier al României: "Dacă în Germania un ministru al apărării a demisionat după ce a fost evident plagiatul, dacă în Ungaria un președinte de țară și-a dat demisia, (....) ce răspuns ați avea dumneavoastră?!? (...) În momentul în care lucrezi zece ani la o teză de doctorat luând foarte în serios miza personală și academică a cunoașterii generale pe care o presupune în momentul acela nu ai privi cu îngăduință un asemenea furt, pentru că plagiatul e furt intelectual."
Premierul Victor Ponta s-a declarat, însă, hotărât să nu cedezea într-o dispută pe care o consideră "de natură politică". "Voi lupta pentru a demonstra" că nu sunt vinovat de plagiat, a declarat Ponta în cursul unei întâlniri cu presa străină.
Ponta a dat, de asemenea, asigurări că a respectat regulamentul Universității București de la acea vreme, "care nu prevedea obligația utilizării ghilimelelor" pentru pasajele aparținând altor autori.
Darius Vâlcov a rămas fără titlul de doctor! Ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat ordinul prin care fostului ministru al Finanțelor i se retrage titlul de doctor în Finanțe, obținut în anul 2008, LA Academia de Studii...
Victor Ponta a reacționat la plângerea penală depusă la Parchetul instanței supreme, astăzi, de către părinții tinerilor morți în incendiul de la Clubul Colectiv!
Se mișcă lucrurile în scandalul plagiatului în teza de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi! Luni, conducerea Universității de Vest din Timișoara, se întrunește pentru a analiza solicitarea Asociației Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară, de verificare a lucrării de doctorat. Surse din mediul universitar...
Doctoratul lui Robert Negoiță, un plagiat! Comisia de etică a Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" a constatat că lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, intitulată "Criza economico-financiară și impactul acesteia asupra echilibrului social" este plagiată aproape în totalitate.
Premierul Victor Ponta a demisionat, la o zi după uriașa manifestație de protest din București. Victor Ponta a declarat că își depune mandatul și că speră că demisia guvernului său satisface cerințele oamenilor care au fost în stradă și a adăugat că este nevoie de soluții raționale. Premierul demisionar Victor Ponta a anunțat că actualul Cabinet își va îndeplini atribuțiile până la formarea noului guvern.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019