Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, și ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la București, Kathleen Kavalec, în vizită la bazele militare de la Mihail Kogălniceanu și Deveselu! Marți, cei doi oficiali, împreună cu șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, Leonard Baraboi, au mers mai întâi la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino”, de la Mihail Kogălniceanu, unde a avut loc o întâlnire cu o delegație formată din atașați ai apărării din țările membre ale Alianței Nord-Atlantice acreditați la București. ”Am simțit nevoia să transmit tuturor aliaților noștri că România rămâne ferm angajată pe parcursul euroatlantic asumat, că opțiunea poporului român de a se alătura spațiului comun care valorizează pacea, democrația și libertatea rămâne solidă, la fel și decizia de a ne aduce propria contribuție la întărirea securității în regiune", a declarat ministrul Apărării, în timpul întâlnirii cu atașații militari. Cu ocazia vizitei, gazdele le-au prezentat oaspeților și stadiul proiectelor de infrastructură aflate în desfășurare la Mihail Kogălniceanu. Șeful Apărării și ambasadoarea Statelor Unite s-au întâlnit, totodată, cu militari români, spanioli, americani și francezi care își desfășoară activitatea în baza de la Mihail Kogălniceanu. Următoarea escală a fost la Deveselu, la Baza Militară 99, care găzduiește sistemul american de apărare antirachetă Aegis Ashore din România. ”Sistemul care funcționează la Deveselu este una dintre cele mai importante capabilități aliate care asigură apărarea antirachetă a Europei. Faptul că România a fost aleasă pentru a găzdui această tehnologie avansată reprezintă și o manifestare concretă a solidității parteneriatului strategic româno-american și a angajamentului SUA pentru consolidarea posturii aliate de apărare în regiunea Mării Negre”, a declarat Angel Tîlvăr. La fel ca la Mihail Kogălniceanu, șeful Apărării și ambasadoarea Statelor Unite s-au întâlnit cu militarii americani, precum și cu personalul militar și civil român care își desfășoară activitatea în Baza Militară 99.
Sindicaliștii din sistemul sanitar nu sunt de acord cu ordinul ministrului Sănătății, care va impune testarea periodică a personalului medical nevaccinat și obligativitatea suportării costurilor din buzunarul...
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, explicații privind propunerea ca urșii agresivi să fie tranchilizați și relocați sau împușcați în 24 de ore. Tanczos Barna a precizat că se va interveni astfel în cazul urșilor...
Ministrul Justiției a trimis trei adrese judecătorilor pentru calculul salariilor magistraților! Stelian Ion le-a transmis instanțelor de judecată că deja au cheltuit 25% din creditele bugetare până în luna martie.
Vești bune pentru locuitorii Capitalei! Rata de infectare în București a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori. Potrivit comunicatului Direcției de Sănătate Publică București, astăzi era înregistrată o rată de infectare...
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a postat, marți seară, pe Facebook, fotografii în care apar date confidențiale de acces. Este vorba despre parole ale unor conturi și videoconferințe, plus numere de telefon...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019