Date companie
 
 
 
 

Voluntariat în centrele de plasament

RSS Știri
 
 
Data publicării : 8 Septembrie 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Voluntari centre de plasament
 

Singuri pe lume, dar cu vise mărețe, copiii din centrele de plasament au nevoie de oameni care să îi sprijine, să îi înțeleagă și să le servească drept modele în viață. O astfel de misiune o îndeplinesc voluntarii, care, prin activități distractive ori meditații la materiile școlare dificile, reușesc să-i ajute pe acești copii să se îndrepte cu speranță spre viitor. Programul educațional ”Ajungem Mari” include activități de voluntariat, menite să-i ajute pe copiii aflați în centre de plasament sau de zi. În program este implicată și Asociația Lindenfeld, acreditată de Ministerul Muncii pentru furnizare de servicii sociale. Miruna este elevă în clasa a XII-a și a făcut voluntariat timp de un an, dar a renunțat pentru a se pregăti pentru bacalaureat. Spune că își dorește ca, pe viitor, să lucreze în domeniul de asistență socială.

MIRUNA, fost voluntar ”Facem joculețe, facem teme, citim împreună, cântăm, desenăm. În primul rând, mi-am dorit să fac un bine cuiva, care nu e chiar la fel de norocos cum sunt eu. O experiență unică, care implică multe emoții diverse, dar nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai atunci când lucrezi cu copiii.”

În România sunt peste 45.000 de copii și tineri aflați în grija statului. Circa 9.000 ajung, în fiecare an, în sistemul de protecție, ca urmare a abandonului sau tragediilor care le lovesc familiile. Mulți au suferit traume emoționale, pe care le pot depăși doar cu ajutorul celor din jur. Sunt, însă, prea puțini voluntari, raportat la mulțimea copiilor care au nevoie de ajutor.

ANA CRISTACHE, director general al programului ”Ajungem Mari” ”Avem nevoie de 1.600 de oameni cu suflet bun, care să le fie alături copiilor din centrele de plasament și medii defavorizate. Voluntarii merg două ore pe săptămână la copii și fac teme, activități, ateliere, ies la teatru, la film, în parc. După programul de selecție și training-uri, primesc toate informațiile și detaliile despre ce pot să facă în cadrul proiectului.”

Voluntariat pentru copiii din centrele de plasament pot face persoane cu vârsta peste 16 ani, care se pot înscrie pe site-ul ajungemmari.ro, până la data de 20 septembrie.


Voluntariat în centrele de plasament

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2