După câteva zile în care vremea urâtă a pus stăpânire pe mai multe zone din țara, soarele a îndrăznit să apară. Astăzi, vremea a fost predominant frumoasă și s-a încălzit în special în regiunile extracarpatice unde valorile termice diurne au fost mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei perioade. Temperaturile maxime s-au încadrat între șase grade în depresiunile Carpaților Orientali și 15 grade în Oltenia și Muntenia, iar cele minime între -5 și 5 grade, ușor mai ridicate în Dealurile de Vest, dar și mai coborâte în depresiuni. În Capitală, vremea a fost frumoasă pe tot parcursul zilei. Temperatura maximă s-a situat în jurul valorii de 14 grade. Ce ne așteaptă în continuare?
CĂTĂLINA CINCĂ, reporter: Duminică, vremea va continua să se încălzească în cea mai mare parte a țării și va deveni mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă. Temperaturile maxime se vor între 9 și 17 grade, iar cele minime se vor situa între -5 și 5 grade, izolat mai ridicate în sud-est.
Totuși, la munte, duminică după-amiaza și noaptea, se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare, în Carpații Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă. În noaptea de dumincă spre luni, vor cădea precipitații în nord, în nord-estul țării, pe arii restrânse în centru și izolat în celelalte regiuni. Izolat, în zonele joase, va fi ceață.
Avertizare meteorologică de tip cod galben de vreme instabilă, valabilă, duminică, în 28 de județe. Ploile torențiale, însoțite de descărcări electrice, vijeliile și grindina se vor manifesta, între orele 6.00 și 18.00, în...
Val de căldură în iulie, avertizează meteorologii! Mercurul din termometre se va apropia de 40 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi ridicat, mai ales în zonele de câmpie.
Defileul Jiului a fost închis, în cursul dimineții, din cauza viiturilor care au adus cu sine aluviuni, bucăți de stâncă și trunchiuri de arbori! În cursul dimineții, C.N.A.I.R. și Poliția Rutieră au dispus închiderea...
Un bărbat de 56 de ani a fost găsit, în această dimineață, fără suflare, în apa unui pârâu din județul Bihor. Tragedia s-a produs în satul Săliște de Vașcău. Omul, care a fost văzută ultima oară lângă pârâul...
Ploile torențiale din ultimele 48 de ore au provocat uinundarea unor străzi și pasaje rutiere din București și județul Ilfov. Cele mai mari probleme au fost la pasaju de pe Șoseaua București-Târgoviște, unde nu s-a mai putut circula.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019