Natura dezlănțuită face prăpăd în partea de est a României! După inundațiile catastrofale din județul Galați, în care și-au pierdut viața nouă oameni, 22 de localități au fost afectate și peste 3000 de persoane au fost evacuate, satul Cataloi, din județul Tulcea, a fost măturat de o tornadă. Fenomenul meteo extrem i-a surprins și pe localnicii mai în vârstă, care spun că nu au auzit niciodată de o astfel de întâmplare la ei în sat.
prin telefon: MARIAN NAIMAN, primar, Cataloi: "Sunt aici de 50 de ani, n-am mai auzit de tornade la noi. Nici părinții mei nu mi-au povestit să fi fost vreodată tornade. (...) Au afectat în jur de 40 de case. (...) Au fost speriați. Nu au știut ce să facă. S-a întunecat pământul și a început să zboare copacii. Firele s-au rupt. A fost incendiu, la o casă, din cauza energiei electrice. (...) Din punct de vedere al oamenilor, nu am avut nicio problemă, doar că sunt pagube materiale foarte mari."
Impresionat de drama sinistraților, premierul Victor Ponta promite ajutor de urgență pentru comunele gălățene afectate de inundații. Șeful de la Palatul Victoria spune că va aloca sumele destinate refacerii caselor, drumurilor și școlilor distruse de ape, în ședința de Guvern de miercuri. Din nefericire, însă, pe 16 septembrie, în prima zi de școală, elevii din cinci unități de învățământ gălățene vor fi nevoiți să rămână acasă.
VICTOR PONTA, premierul României: "Vreau să le spun, astăzi, la oameni că le reparăm casele și drumurile. Repede. Miercuri, în ședință, vreau să alocăm sumele necesare. (...) În primul rând, înțeleg că sunt cinci școli. (...) Nu începem școala, luni, pentru acele zone, dar să le reparăm."
Au fost distribuite deja de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și din donații 22.000 litri de apă, 550 de pături, 5.500 de kilograme de conserve de carne, 5.500 de kilograme de conserve pate, 500 kilograme de făină, 300 de litri ulei și corturi. Ajutoarele au ajuns la persoanele sinistrate din Cuca, Pechea, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Valea Mărului, Corni, Băneasa, Scânteiești, Măstăcani, Oancea. Mai mulți militari au acționat în localitatea Izvoarele, la 28 de kilometri de municipiul Galați, în timp ce alți angajați ai MApN au efectuat misiuni umanitare în zona Slobozia Conachi. Puhoaiele au afectat însă și localități din județele Vaslui și Suceava. Nici centrul municipiului Suceava nu a scăpat de furia apelor.
Defileul Jiului a fost închis, în cursul dimineții, din cauza viiturilor care au adus cu sine aluviuni, bucăți de stâncă și trunchiuri de arbori! În cursul dimineții, C.N.A.I.R. și Poliția Rutieră au dispus închiderea...
Șeful statului, îngrijorat din cauza inundațiilor care au făcut prăpăd în majoritatea regiunilor țării! Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate românilor afectați de efectele vremii nefavorabile și a dat asigurări că aceștia vor fi ajutați.
Un bărbat de 56 de ani a fost găsit, în această dimineață, fără suflare, în apa unui pârâu din județul Bihor. Tragedia s-a produs în satul Săliște de Vașcău. Omul, care a fost văzută ultima oară lângă pârâul...
Alunecare gravă de teren, în stațiunea Azuga, județul Prahova, urmată de inundații! Circa 130 de localnici au fost evacuați de urgență din calea surpărilor care le amenință casele.
Cod portocaliu și cod galben de vijelii și ploi torențiale în jumătatea sudică a țării, anunță meteorologii. Până la ora 23.00, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, estul Olteniei, zona Carpaților de Curbură și Meridionali, precum...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019