Date companie
 
 
 
 

Zeci de migranți ilegali, prinși de polițiști

RSS Știri
 
 
Data publicării : 14 Noiembrie 2021
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Traficanti migranti arestati
 

Zeci de migranți au fost prinși de polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Deta. Oamenii legii au declanșat, în data de 12 noiembrie, o acțiune de combatere a migrației ilegale. Ei au observat două autoturisme suspecte, care se deplasau din direcția Banloc spre localitatea Deta și, ulterior, spre municipiul Timișoara. Autovehiculele, la volanul cărora se aflau cetățeni români, au fost interceptate și oprite, la intrarea în oraș. În interiorul uneia dintre mașini, condusă de o femeie de 42 de ani, se aflau opt migranți, cetățeni indieni, cu vârste cuprinse între 22 și 30 ani. În celălalt autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani, nu au fost găsite alte persoane, însă el avea rol de antemergător. La audieri, cetățenii străini au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde și că intenționau să ajungă cu sprijinul celor doi cetățeni români, în municipiul Timișoara contra sumei de 50 de euro de persoană. Polițiștii au decis să extindă cercetările. În baza unui mandat de percheziție emis de un judecător al Tribunalului Timiș, seara trecută, ei au descins la domiciliul femeii. Acolo, au găsit ascunse într-un garaj 16 persoane, dintre care 13 indieni, 2 afgani și un pakistanez cu vârste cuprinse între 18 și 41 de ani, fără documente legale. Cei doi cetățeni români, cercetați pentru trafic de migranți, au fost arestați preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile.

FLORINA ILICEA, reporter

”Traficul de migranți pare să devină un fenomen tot mai întâlnit în ultima vreme. Un alt caz, depistat tot în județul Timiș, este cel al unei familii de irakieni. Aceștia au încercat să iasă din țara noastră folosindu-se de documente false, mai exact, care aparțineau unor cetățeni români. Polițiștii de frontieră au remarcat imediat diferențele de fizionomie și i-au condus la audieri.”

Incidentul a avut loc, de această dată, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad. În autoturismul oprit de oamenii legii, se aflau la volan și pe locul din dreapta doi cetățeni români, iar pe bancheta din spate, două persoane adulte, un bărbat și o femeie și doi minori. Unul dintre copii, în vârstă de 13 ani, era ascuns sub o pătură, la picioarele tatălui său. Polițiștii de frontieră îi cercetează pe cetățenii irakieni pentru fals privind identitatea și tentativă de trecere ilegală a frontierei, iar pe cei doi români, pentru trafic de migranți.


Zeci de migranți ilegali, prinși de polițiști

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2