Canicula care sufocă mare parte din continentul european s-a instalat și în România. Administrația Națională de Meteorologie, a emis o avertizare de tip cod galben de caniculă, valabilă pentru jumătate din țară. Începând de vineri, temperaturile urcă până în jurul valorii de 37 de grade Celsius. Potrivit ANM, până în 24 iulie, valul de căldură se va extinde în continuare, iar indicele de disconfort termic va depăși pragul critic de 80 de unități. ANM a emis și o avertizare de tip cod portocaliu, valabilă pentru zece județe din vestul și sudul țării. Astfel, sâmbătă și duminică, în Banat, Crișana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei și în vestul Maramureșului temperaturile vor ajunge la 40 de grade Celsius la umbră, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele nopții se vor situa între 20 și 22 de grade. Duminică, în jumătatea de nord a țării, după orele amiezii, vor fi averse torențiale de ploaie și, pe alocuri, vijelii. Din 24 iulie, avertizarea de cod portocaliu de caniculă va fi extinsă și pentru toată zona de sud a României.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019