Date companie
 
 
 
 

Zilele vânătorilor români

RSS Știri
 
 
Data publicării : 17 Septembrie 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : zilele vanatorilor
 

Muzeul Satului din București găzduiește în acest weekend evenimentul “Zilele Vânătorilor Români”, singurul eveniment de cultură, tradiție și educație cinegetică și de conservare activă a faunei sălbatice organizat în România.

MARIAN DIACONU, președinte Federația Asociațiilor Vânătorești

"Pentru acest eveniment ne pregătim de aproape jumătate de an, fiind primul eveniment social, cultural și educațional pe teme de cinegetică. Pentru copii și pentru tineri, părinții pot găsi aici ateliere de pictură, ateliere de desen, ateliere de olărit, ateliere de tras cu arcul pentru cei mici. Avem de asemenea, un simulator pentru cei mici și cei mari unde copiii își pot exersa tehnicile de tir."

Nu lipsesc conferințele de specialitate sau atelierele gastronomice cu specific vânătoresc. Concursul de frumusețe canină dar și lecțiile și demonstrații de dresaj au atras toate privirile.

GEORGE BRATU, concurent

„Am venit astăzi la expoziția canină cu două exemplare de brac german în vârstă de trei ani. Arthur și cu Alma. Masculul a câștigat astăzi titlul de cel mai bun câine al rasei, Best of breed, iar femela a câștigat un excelent doi, onorabil și meritat.”


NICOLAE PÂRLOG, biolog

“Toate aceste exemplare de aici sunt păsări obținute, crescute în captivitate de noi, de crescătorii români. Din părinți în captivitate, cu pedigree, cu acte, cum ar fi de exemplu câini de rasă sau unii cai de rasă care au acte de proveniență. (...) Sunt păsări de crescătorie, putem spune. Putem spune că sunt un rezultat triumfător al crescătorilor noștri români.”

ADRIAN POPESCU, handmaker

„Atâta timp cât mergem la vânătoare, folosim totul de la un vânat. Plecăm de la carnea pe care o consumăm împreună cu familia, după care oase, coarne și ajungem în sectorul în care putem să facem cu ele brelocuri.”

DINU LEONAȘ, inginer, ROMSILVA

“Putem să observăm câteva exponate de excepție, trofee de vânătoare și animale neutralizate, în principal de la muzeul Posada, de pe fondurile cinegetice din România vânate și înainte de revoluție și după revoluție.(...)Un cerb naturalizat, lopătar, la culoarea de iarnă din zona Arad. Este recoltat. Este o sală cu trofee blană și craniu de urs. Este la etaj o sală cu trofee de căpriori și capră neagră și o capră neagră naturalizată. O sală cu trofee de lopătari, o sală cu fazani naturalizați.”

Zilele Vânătorilor Români reprezintă sărbătoarea tradițională a breslei vânătorilor care, an de an, reunește publicul larg și vânătorii în jurul valorilor care fac această activitate actuală și în prezent.


Zilele vânătorilor români

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2