Ziua Drapelului Național al României, sărbătorită astăzi, prin ceremonii impresionante în întreaga țară! În Capitală, ceremonia publică, organizată de Ministerul Apărării Naționale, a avut loc în în Piața Tricolorului, situată în fața Palatului Cercului Militar Național. La eveniment au participat premierul Nicolae Ciucă, prefectul Capitalei, Toni Greblă, primarul General, Nicușor Dan și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
AMBIANȚĂ IMN
După intonarea imnului național, un steag uriaș a fost purtat cu mândrie pe Calea Victoriei de zeci de copii îmbrăcați în costume populare. În mesajul său, cu prilejul Zilei Drapelului Național, Nicole Ciucă a transmis că ”tricolorul ne dă sentimentul de siguranță în orice colț al lumii ne-am afla și l-am zări. A dat curaj înaintașilor noștri, ne-a unit în momente dificile ale istoriei și ne face să ne simțim mândri ori de câte ori arborarea lui marchează succesul unui român. Datoria noastră este să cinstim simbolurile naționale, să transmitem noilor generații respectul pentru ele și să înălțăm Tricolorul pe cele mai selecte catarge ale lumii!”.
De asemenea, președintele Klaus Iohanis a spus că ”tricolorul reprezintă un liant puternic între prezent, trecut și viitor, iar arborarea drapelului nostru la ceremoniile care marchează evenimente istorice și la competițiile sportive naște, în inimile românilor, sentimentul profund de apartenență la țară și neam.” Ziua Drapelului Național a fost marcată și în marile orașe din țară, precum: Iași, Constanța, Bistrița, Giurgiu, Alba Iulia și Piatra Neamț. Drapelul a fost înălțat în prezența oficialităților județene și locale, în acordurile imnului național. De asemenea, la toate ceremoniile au participat și preoți militari, care au binecuvântat acest simbol al națiunii noastre. Ziua Drapelului Național al României, reglementată prin Legea 96/1998, este marcată în fiecare an, pe 26 iunie. La această dată, în anul 1848, Guvernul revoluționar provizoriu din Țara Românească a decretat pentru prima oară drapelul ca simbol național, având deviza ”Dreptate – Frăție” înscrisă pe el.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019