Ziua Europei, sărbătorită și la București! 12 stații de metrou au purtat, astăzi, numele statelor membre ale Uniunii Europene. La stația de metrou Unirii 1 a fost găzduită chiar... România! Călătorii au avut parte de spectacole de muzică, dans și jonglerii și au putut admira expozițiile de artă populară organizate în stații.
DORIS MIRCEA, purtător de cuvânt, M.A.E "Am încercat să expunem, astăzi, un colț de casă curată, așa o numim și păpușelele fac parte din tradiția românească, costumul tradițional, și reprezintă o parte din zonele din România."
De asemenea, o trupă de dans din cadrul Palatului Național al Copiilor au prezentat dansurile Călușul și Maramureș.
ANGELA FILOTE, șef Reprezentanța Comisiei Europene în România "E o zi în care serbăm începuturile construcției U.E, așa cum o știm astăzi. Cred că e bine să nu ratăm nicio ocazie, pentru a ne bucura, pentru a sărbători Europa pe care au construit-o părinții și bunicii noștri, iar noi o vom da generațiilor copiilor noștri."
VOX "- Ce înseamnă Ziua Europei? - Multe state împărțind aceleași valori comune și cred că avem valori comune."
Ziua Europei este celebrată în diferite forme în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
Circa 80 de companii, cu peste 5.000 de oferte de locuri de muncă, la ”Angajatori de TOP” București! La târgul de joburi organizat în 28 și 29 martie, la Sala Palatului, românii aflați în căutarea unui loc de muncă au la dispoziție o gamă...
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, pe 24 martie, pentru conștientizarea impactului devastator al acestei boli și pentru mobilizarea autorităților și a comunității medicale. Anul acesta, strategia de luptă...
Comisarii Protecției Consumatorilor și polițiștii bucureșteni au desfășurat o amplă acțiune de control, sâmbătă și duminică, în cluburile de noapte din București. Echipele de control au verificat respectarea prevederilor legale...
Echinocțiul de primăvară, momentul care marchează începutul primăverii astronomice, s-a produs joi, la ora 11:01, potrivit site-ului Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”. În fiecare an, au loc două echinocții, când ziua este egală...
Sute de blocuri din București vor rămâne fără apă caldă și căldură, în perioada următoare, din cauza lucrărilor de reabilitare pe conductele rețelei de distribuție a energiei termice. Practic, sunt vizate zone din toate sectoarele Capitalei.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019