Date companie
 
 
 
 

6 zile pana la decizia CCR

RSS Știri
 
 
Data publicării : 15 August 2012
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : traian basescu, referendum, validare
 

Peste mai puțin de o săptămână vom afla dacă referendumul privind demiterea lui Traian Băsescu va fi invalidat sau nu. Judecătorii Curții Constituționale va lua o decizie pe data de 21 august. Magistrații au devansat termenul de soluționare cu 10 zile, la solicitarea președintelui suspendat. În plus, ei au cerut din nou Guvernului să le trimită listele electorale permanente folosite la referendum. Inițial, în ședința de urgență de marți, pe ordinea de zi s-a aflat doar clarificarea eratei date saptamâna trecută de Curte privind includerea românilor cu domiciliul în străinãtate în cvorumul pentru referendum. Magistraților le-au trebui aproape cinci ore pentru a decide cã documentul este legal. Apoi, judecătorii au anunțat că se vor pronunța asupra validării sau invalidării cu o majoritate de două treimi, adică 6 voturi din 9. După opt ore de discuții, magistrații au hotărât să devanseze termenul la care vor decide asupra refrendumului. Până marțea viitoare, Executivul trebuie să comunice numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, actualizate până la data de 10 iulie.

Intre timp, cazul fostului ministru delegat al Administrației, Victor Paul Dobre, a ajuns la Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Parlamentarii au termen până pe 10 septembrie să se pronunțe în privința situației lui Dobre, în cazul căruia Parchetul Înaltei Curți a cerut avizul pentru începerea urmăririi penale. Oamenii legii s-au sesizat după ce Dobre și secretarul de stat din M.A.I., Ioan Căbulea, au înaintat Curții o adresă prin care precizau că ministerul nu-și poate asuma numărul de alegători.

VALERIU ZGONEA, președintele Camerei Deputaților: "Am trimis Comisia Juridică, Comisia Juridică lucreaza in ultima saptamana si in 10 septembrie colegii trebuie sa transmita raportul Biroului Permanent care va fi pe ordinea de zi cu prioritate si vor decide."

Potrivit datelor Biroului Electoral Central, prezența la vot la referendum a fost de 46,24 la sută.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Traian Băsescu a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei ( 11 August 2020 )

    Lupta pentru fotoliul de primar al Capitalei se întețește! Dacă până acum își anunțaseră candidatura Gabriela Firea, Nicușor Dan și Călin Popescu Tăriceanu, a venit și rândul lui Traian Băsescu să intre în cursă.

  • Băsescu vrea legalizarea prostituției, Turcescu și Ivan se opun ( 23 August 2019 )

    Ideea legalizării prostituției naște noi controverse! Fostul președinte Traian Băsescu a susținut la un post de televiziune legalizarea prostituției, pentru diminuarea fenomenului de trafic de persoane. 

  • Consultări la Cotroceni, pe tema referendumului pe Justiție ( 4 Iunie 2019 )

    Președintele României, Klaus Iohannis a început discuțiile la Cotroceni cu partidele politice, pe tema referendumului pe Justiție. Șeful statului vrea să găsească soluții pentru implementarea rezultatelor referendumului.

  • Viorica Dăncilă a recunoscut că au fost greșeli în organizarea alegerilor ( 30 Mai 2019 )

    Viorica Dăncilă nu renunță la miniștrii de Interne și Externe! Premierul României a declarat, după discuția avută la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, că nu este de acord cu demiterea ministrului de Interne, Carmen Dan, și nici cu cea a ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu. 

  • Întrebările pentru referendumul pe Justiție, anunțate ( 25 Aprilie 2019 )

    Întrebările pentru referendumul pe Justiție au fost anunțate! Purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a anunțat că președintele a semnat decretul referitor la întrebările pentru referendumul din 26 mai.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2