Date companie
 
 
 
 

Adrian Năstase va fi executat silit în dosarul "Trofeul Calității"

RSS Știri
 
 
Data publicării : 1 Februarie 2013
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : executare silita, Adrian Nastase
 

Veștile proaste se țin lanț pentru fostul premier al României, Adrian Năstase! Aflat în Penitenciarul Rahova, acolo unde execută o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru implicarea în dosarul Trofeul Calității, Năstase ar putea rămâne și fără case, după ce magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au dispus executarea silită a bunurilor acestuia. Măsura a fost cerută de Inspectoratul de Stat în Construcții pentru recuperarea prejudiciului înregistrat în dosarul Trofeul Calității. Adrian Năstase trebuie să plătească, în solidar cu ceilalți cinci inculpați din dosar, suma de 1,45 milioane de euro. Partea pe care el o are de achitat este de 750 de mii de euro. Hotărârea instanței este definitivă, însă avocații apărării spun că procedura este destul de complexă, iar încuviințarea cererii nu înseamnă că automat bunurile fostului premier vor fi executate silit. Înainte de condamnarea lui Nastase, pe 22 mai 2012, Adrian Grăjdan, proaspăt numit de Victor Ponta la șefia I.S.C., a transmis instanței supreme o adresă prin care anunța că instituția renunța la despăgubirile din dosar, argumentând că inspectoratul nu ar fi suferit niciun prejudiciu financiar-contabil. Două zile mai târziu, el a fost demis din funcție, ca urmare a scandalului izbucnit în presă. Mai mult, procurorii au declanșat urmărirea penală pe numele lui Adrian Grăjdan, pentru favorizarea infractorului.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Datornicii la bănci ar putea beneficia de suspendarea temporară a executării silite ( 4 August 2014 )

    Persoanele care au luat credite ipotecare și nu le pot achita ar putea beneficia de suspendarea temporară a executării silite a imobilelor, până la redresarea financiară. Cel puțin așa prevede o inițiativa legislativă a patru parlamentari PSD, aflată în consultare publică. Dacă acest proiect va fi adoptat, suspendarea executării silite va fi obligatorie și cauțiunea nu va fi necesară în cazul debitorilor care...

  • Audieri in dosarul Zambaccian ( 3 Iunie 2013 )

    La o zi dupe ce și-a lansat un nou volum la Bookfest, Adrian Năstase s-a întors în fața instanței, pentru audieri în "Dosarul Zambaccian". Avocații fostului premier și ai soției sale au depus la Curtea Supremă o cerere de recuzare a judecătoarei Ioana Bogdan.

  • Adrian Năstase și-a lansat volumele 4 și 5 din seria cărților "Blog'n Roll" ( 26 Aprilie 2013 )

    "Nu mai vreau în politică, dar mi-aș dori postul de patriarh", a glumit Adrian Năstase cu jurnaliștii prezenți la evenimentul de lansare a volumelor 4 și 5 din seria cărților "Blog'n Roll". Este vorba despre o selecție de articole pe care Adrian Năstase le-a publicat pe blog, din 2011, până în prezent. Printre participanți s-au numărat Ion Iliescu, Florin Georgescu și Răzvan Theodorescu.

  • Înalta Curte a amânat judecarea contestației fostului premier Adrian Nãstase ( 3 Decembrie 2012 )

    Judecarea contestației în anulare în cazul Adrian Năstase a fost amânată pentru 14 ianuarie. Este hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care va lua o decizie în prima lună a anului viitor în privința contestației depuse de avocații fostului premier la sentința prin care acesta a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul Calității". În acest fel, procurorii vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a studia dosarul. Apărătorii lui Năstase speră ca fostul premier să fie eliberat la sfârșitul lunii ianuarie 2013.

  • Cazul Brădișteanu, în atenția Colegiului Medicilor ( 29 Iunie 2012 )

    Cazul doctorului Șerban Brădișteanu a intrat în atenția Colegiului Medicilor, după ce chirurgul a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA în dosarul Adrian Năstase. Președintele instituției, Vasile Astărăstoae, cere Guvernului să protejeze, prin legislație, corpul medical, împotriva abuzurilor și amenință cu demisia în bloc a medicilor.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2