Consens în rândul liberalilor! Ligia Deca a fost votată, în cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL, pentru a prelua portofoliul Ministerului Educației, după demisia lui Sorin Cîmpeanu. Au fost 61 de voturi și două abțineri. În vârstă de 40 de ani, Ligia Deca este cea care a coordonat majoritatea dezbaterilor pentru proiectul România Educată, fiind, din decembrie 2019, consilier al președintelui Klaus Iohannis la Departamentul Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale. Este absolventă a Facultății de Navigație și Transport Naval din Constanța, are un doctorat în științe politice la Universitatea din Luxemburg și este lector universitar la SNSPA, unde predă Studii Europene.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019