Date companie
 
 
 
 

Crin Antonescu: Dacă USL se rupe, cel mai corect ar fi să fie organizate alegeri anticipate

RSS Știri
 
 
Data publicării : 23 Februarie 2014
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : crin antonescu, USL
 

"Dacă USL se rupe, premierul Victor Ponta ar trebui să își dea demisia și ar fi corect să fie organizate alegeri anticipate, deși nu ar fi recomandate acum." Declarația, făcută, duminică, într-o emisiune televizată, aparține președintelui PNL, Crin Antonescu. Copreședintele USL a adăugat că alegerile parlamentare anticipate ar putea fi organizate simultan cu alegerile europarlamentare, dacă acest lucru nu ar fi contrar regulilor europene. Cu aceeași ocazie, Antonescu și-a exprimat convingerea că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, pe care foarte mulți nu îl vor acum vicepremier, va fi, "mai devreme sau mai târziu", premier. "Îi transmit domnului Victor Ponta un mesaj foarte simplu: să accepte ceea ce este dreptul nostru și ceea ce este spre binele domniei sale, să îl aibă pe Klaus Iohannis vicepremier, decât, mai devreme sau mai târziu, Klaus Johanis să devină premier, evident în locul domniei sale", a spus liderul PNL. Acesta a avertizat, și joi seară, PSD, că, în situația în care decide să-i înlăture pe liberali de la guvernare, atunci PNL nu mai intră în opoziție pentru patru ani, iar dacă nu va câștiga Președinția, PSD va pierde și guvernarea. Antonescu afirmase anterior că, "în opoziție, PNL va fi opoziția". El a ținut să precizeze că PNL are numărul necesar de parlamentari, inclusiv pentru inițierea unei moțiuni de cenzură.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Elena Udrea a scos oamenii în stradă, ca să marcheze împlinirea a doi ani de la suspendarea președintelui Traian Băsescu ( 6 Iulie 2014 )

    În plin scandal legat de arestarea fratelui președintelui Traian Băsescu, liderul Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, a scos oamenii în stradă, pentru a marca împlinirea a doi ani de la suspendarea șefului statului. Liderul Partidului Mișcarea Populară a explicat și care ar fi condiția susținerii unui candidat liberal în cursa pentru Cotroceni. În 6 iulie 2012, președintele Traian Băsescu a fost suspendat...

  • Crin Antonescu, atac la Victor Ponta: ”Eu l-am adus la putere pe Ponta, eu îl dau jos!” ( 12 Aprilie 2014 )

    Crin Antonescu dorește să devină președintele României, dar nu vrea să fie un președinte "momâie", care să asiste "cum diverși domni își taie bucăți din România, așa cum au tăiat fier vechi, și fac cu ea ce vor". Cel puțin așa a declarat liderul liberal la evenimentul de lansare a PNL pentru alegerile europarlamentare în regiunea Nord-Vest. Declarația vine după ce vineri, la Timișoara, Crin Antonescu...

  • Războiul declarațiilor, înainte de alegeri ( 5 Aprilie 2014 )

    Continuă războiul declarațiilor între foștii parteneri de coaliție! Cu ocazia lansării în Regiunea Centru a candidaților pentru europarlamentare, Crin Antonescu a subliniat că "unii n-au nici candidat la Președinție", în timp ce PNL are "deja și prim-ministru". El a precizat că se referă la Klaus Iohannis, informează MEDIAFAX. Declarațiile liderului PNL vin după ce si premierul Victor Ponta a postat pe un site de socializare un mesaj legat de miza enorma a acestui an electoral. Victor Ponta sustine ca este pregatit de mari schimbari la finele lui 2014.

  • Scandal între PNL și PSD pe alocațiile elevilor ( 5 Aprilie 2014 )

    Un nou scandal între PNL și PSD. Motivele neînțelegerilor de acum sunt alocațiile elevilor. Social-democrații îi acuză pe liberali că vor să profite electoral de copii, după ce PNL a depus un nou proiect pentru majorarea alocațiilor. Și aceasta deși în Parlament se dezbate deja o lege identică depusă de USL, pe care acum PNL nu o mai susține. Proiectul PNL vizează majorarea alocațiilor de la 1 ianuarie 2015, de la 42 la 200 de lei. Aceeași sumă este prevăzută și în vechiul proiect USL.

  • Noul șef al Senatuuli, Călin Popescu Tăriceanu, discurs cu accente de campanie prezidențială ( 11 Martie 2014 )

    România are nevoie de un proiect politic major, iar politicienii trebuie să revină la problemele reale ale românilor și să încerce să le rezolve. Asta a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, imediat după ce a fost ales președinte al Senatului, cu 93 de voturi. Primul său discurs în noua calitate a fost unul cu accente de campanie, marcat de referiri la păstrarea USL, chiar dacă alianța s-a destrămat, în urma ieșirii PNL de la guvernare.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2