Date companie
 
 
 
 

Crin Antonescu îi amenință cu excluderea pe fondatorii platformei Inițiativa România Liberală

RSS Știri
 
 
Data publicării : 23 Aprilie 2013
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : Romania, pnl, antonescu, initiativa, liberala, excludere, crin, Chiliman, tariceanu, moisescu, tusa, djuvara, bigamie
 

Lansarea Inițiativei România Liberală încinge spiritele în PNL. Crin Antonescu îi amenință pe inițiatorii proiectului, care se numără printre aprigii săi contestatari, că vor fi excluși din partid. Liderul liberal spune că oameni precum Andrei Chiliman, Vlad Moisescu sau Diana Tușa încearcă să tensioneze atmosfera din formațiunea politică pe care o conduce.

CRIN ANTONESCU, președintele PNL "Este inacceptabil ca vreun membru al PNL să facă parte, să se asocieze cu un grup de oameni, al căror document fondator fundamental este îndreptat împotriva PNL. Acest tip de bigamie nu poate fi tolerat, pentru că am intra în promiscuitate."

ANDREI CHILIMAN, fondator, Inițiativa România Liberală "Nici eu nu mi-as fi imaginat în '90 că, peste 23 de ani, președintele PNL, și nu Ion Iliescu, va numi politica de tomberon afirmarea valorilor liberale. Nici eu nu mi-aș fi imaginat, atunci, că unicul scop al președintelui PNL va fi sa ajunga candidatul la președinție al partidului lui Iliescu."

Chiliman a precizat că fundația lansată luni nu se va transforma în partid, dar nu a exclus o colaborare cu Mișcarea Populară creată de consilierii președintelui Traian Bãsescu. Istoricul Neagu Djuvara și fostul premier Călin Popescu Tăriceanu au fost menționați ca fiind susținători ai Inițiativei România Liberală. Potrivit fondatorilor platformei, scopul mișcării este identificarea celor mai bune soluții de construire a unei oferte politice credibile pentru românii liberali.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2