Date companie
 
 
 
 

Dăncilă, Ponta și Tăriceanu pun la cale o coaliție, pentru prezidențiale

RSS Știri
 
 
Data publicării : 22 Iulie 2019
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : Romania, psd, ponta, alegeri, cotroceni, coalitie, barna, prezidentiale, firea, iohannis, alde, dancila, pro, Bruynseels
 

Social-democrații, în căutarea sprijinului politic pentru susținerea propriului candidat la prezidențiale! Liderul PSD, Viorica Dăncilă, s-a întâlnit cu liderul Pro România, Victor Ponta, și cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pentru a discuta posibilitatea unei alianțe în acest scop. Dăncilă a afirmat că își dorește o coaliție a PSD-ALDE-Pro România, care să aibă ca obiectiv susținerea candidatului pentru Cotroceni. Asta, deși, ALDE a anunțat că ar vrea propriul candidat, pe Tăriceanu, iar Pro România ar merge pe mâna Gabrielei Firea. Ponta, a anunțat la finalul discuțiilor de astăzi, că a avut "discuții informale" cu Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu . "Evident că nu am luat nicio decizie privind candidaturi sau colaborări politice", a scris Victor Ponta pe Facebook. Din rândul social-democraților și-au exprimat dorința de a intra în competiția internă pentru desemnarea candidatului la prezidențiale mai mulți lideri, printre care Mihai Fifor, Eugen Teodorovici, Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu. Fifor și Teodorovici au bătut, însă, în retragere. Potrivit unor surse din PSD, cel mai probabil, Viorica Dăncilă, va fi desemnată candidat la prezidențiale. Ea a declarat, săptămâna trecută, că PSD va merge la alegerile prezidențiale cu un candidat propriu și a precizat că, dacă partidul îi va cere să candideze, va accepta și nu va da înapoi. Decizia ar urma să fie luată în ședința de marți a Comitetului Executiv al PSD. O reuniune care se anunță tensionată, în condițiile în care primarul Capitalei, Gabriela Firea, a dat de înțeles că vrea să se înscrie în cursa pentru Cotroceni. Asta, după ce, în ultimele zile, cele două colege de partid s-au atacat reciproc. Până acum, în cursa pentru Cotroceni s-au înscris Dan Barna, susținut de USR-PLUS, Klaus Iohannis, susținut de PNL, și Ramona Ioana Bruynseels, susținută de Partidul Puterii Umaniste, fostul Partid Umanist al lui Dan Voiculescu. Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc în 10 noiembrie. În cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunește 50% + 1 din voturi, un al doilea tur de scrutin se va desfășura pe 24 noiembrie.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Cheltuielile pentru zborurile lui Iohannis, dezvăluite ( 19 Martie 2025 )

    Promisiunea președintelui interimar Ilie Bolojan privind dezvăluirea cheltuielilor prezidențiale din mandatul lui Klaus Iohannis a fost îndeplinită. Administrația Prezidențială a transmis lista completă a cheltuielilor cu zborurile...

  • Jandarmii, vizați de teoria conspirației ( 11 Martie 2025 )

    Jandarmeria Română atrage atenția asupra unei informații false rostogolite pe rețelele de socializare. ”Ar trebui să știți că peste 30% din efectivele jandarmeriei nu sunt români, sunt aduși după toate probabilitățile din Franța”, este conținutul...

  • Ilie Bolojan a convocat consultări la Cotroceni ( 26 Februarie 2025 )

    Consultări la Cotroceni, convocate de președintele interimar, Ilie Bolojan, cu reprezentanții partidelor parlamentare. Discuțiile au avut ca obiectiv pregătirea poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie, care se va desfășura la Bruxelles.

  • Explicațiile lui Bolojan ( 18 Februarie 2025 )

    Anularea alegerilor a generat provocări, iar unii au perceput-o drept o criză, însă a fost o situație excepțională, gestionată cu instrumente democratice. Aceste afirmații au fost făcute de către președintele interimar, Ilie Bolojan, la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România.

  • Iohannis a plecat, Bolojan s-a instalat ( 12 Februarie 2025 )

    Klaus Iohannis a părăsit definitiv Palatul Cotroceni, după ce luni a demisionat din funcție. Garda de Onoare i-a prezentat onorul la final de mandat.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2