Legislativul a aprobat pensiile speciale pentru parlamentari. Modificarea a fost adoptată cu 303 voturi "pentru", 124 voturi "împotrivă" și două abțineri. Partidul Național Liberal a propus vot nominal, dar această propunere a fost respinsă, procedându-se la vot deschis prin ridicare de mână. Reprezentanții PNL au susținut respingerea acestui proiect, în timp ce aleșii PSD, UDMR, ai minorităților și PC au susținut aprobarea sa. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor prevede pensiile speciale ale parlamentarilor și a fost semnată de 255 de deputați și senatori, ulterior parlamentarii PNL retrăgându-și semnăturile. Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.
Pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul obținut de la stat, dar oricine poate opta să rămână angajat și să lucreze până la vârsta de 70 de ani. Anunțul a fost făcut ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca...
Pensia minimă se majorează cu același procent ca și punctul de pensie! Anunțul a fost făcut de premierul Ludovic Orban. Șeful Guvernului a precizat că decizia privind procentul de creștere a pensiilor va fi luată în această săptămână.
Pentru Sfintele Paști, avem o ediție specială a emisiunii ”Opriți Timpul”, cu familii de artiști. O parte dintre cele mai frumoase, talentate și amuzante familii de artiști din România au ales să petreacă sărbătorile în familia Național TV.
Mâine, o nouă duminică, o nouă zi de sărbătoare alături de noi, pe programele de la Național TV. Colegii din redacția emisiunii “Opriți Timpul!” au pregătit un spectacol televizat ca la zile mari, dedicat sărbătorii Floriilor...
Birocrația care întârzie și cu 6 luni recalcularea pensiilor, aspru criticată de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe pagina sa de facebook. În postare, ministrul Muncii menționează că pensionarul are de făcut 10 pași ce se întind...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019