Negocierile de astăzi dintre PNL, USR-PLUS și UDMR pentru constituirea coaliției guvernamentale, încheiate fără niciun rezultat! După două ore discuții, liberalii au părăsit masa tratativelor, refuzând să mai piardă întreaga zi, cum s-a întâmplat sâmbătă, în condițiile în care USR PLUS nu cedează niciun milimetru în ceea ce privește dorința de a-i rezerva lui Dan Barna funcția de președinte a Camerei Deputaților. Asta, în condițiile în care și liberalii țin morțiș ca șefia Camerei deputaților să-i revină lui Ludovic Orban.
ALEXANDRA VLAD, reporter „Liderii celor trei formațiuni care negociază pentru formarea coaliției de guvernare nu s-au înțeles nici în ceea ce privește șefia Senatului și nici a propunerii de premier. Prin urmare, PNL și USR PLUS vor merge, luni, la consultările de la Cotroceni, fiecare cu propunerea sa: Florin Cîțu din partea PNL și Dacian Cioloș, susținut de USR-PLUS.”
Reprezentanții celor trei partide au convenit, totuși, asupra unui acord, acela de a nu accepta traseismul politic pentru completarea majorității în Parlament. Negocierile între reprezentanții celor trei formațiuni au început, sâmbătă dimineața, pe trei paliere: programul de guvernare, structura Guvernului și structura majorității parlamentare. Deocamdată, partenerii care doresc să-și asume guvernarea României după alegerile din 6 decembrie au ajuns la consens pe structura programului de guvernare și au căzut la înțelegere, deja, pe capitolul digitalizare din program. De asemenea, au fost convenite coordonatele activității comune la nivel parlamentar care stau la baza funcționarii majorității. Președintele Klaus Iohannis i-a invitat, luni, la consultări pe reprezentanții PSD, PNL, USR PLUS, AUR și UDMR, dar și pe cei ai minorităților naționale.
Operațiune de salvare pe un lac de acumulare de pe râul Siret, pe raza localității Rogojești din județul Botoșani! Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au intervenit, sâmbătă, pentru salvarea a trei bărbați...
Crește interesul băncilor pentru negocierile cu consumatorii! Anul 2024 a însemnat, comparativ cu 2016, o creștere de 23 de ori a disponibilității băncilor de a găsi împreună cu conciliatorii o soluție pentru rezolvarea problemelor semnalate, conform datelor Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Astfel că, anul trecut s-au înregistrat 989 de negocieri încheiate cu împăcarea părților din totalul concilierilor, iar în 65 de cazuri părțile nu s-au înțeles. Conform CSALB, 301 de cereri au fost rezolvate fără intervenția unui conciliator.
Retragere, în PNL! Fostul lider al Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a anunțat că demisionează din Senatul României, dar nu a oferit detalii cu privind la motivele care l-au determinat să ia această hotărâre.
Proiectul legii bugetului de stat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2025 vor intra, miercuri, în dezbatere parlamentară. Potrivit programului aprobat de birourile permanente unite ale Senatului și Camerei...
Liderii PNL reuniți, duminică, în ședința Consiliului Național, au validat candidatura comună din partea coaliției a lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Decizia a fost votată în unanimitate. ”Sunt fericit să ducem...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019