Scandal în timpul sesiunii extraordinare a Parlamentului, declanșat de pesedistul Nicolae Bacalbașa! Cunoscut pentru discursurile sale provocatoare, acesta a folosit un folosit de naziști pentru "non-arieni", cu semnificația de om inferior, pentru a-l eticheta pe liberalul Florin Roman. Eticheta a stârnit, însă, furia deputaților din grupul minorităților, dar și a altor parlamentari.
NICOLAE BACALBAȘA, deputat PSD "Suntem colegi nu pentru că ne-au plăcut unii, ci pentru că ne-a adunat soarta împreună. Totuși eu nu înțeleg, să suport și să admit mârlănia unui individ care pentru mine, pentru mine personal este ”untermenschen”, că tot avem președinte german, și care vorbește, după ce am votat eu și colegii mei despre decizii rușinoase. Deciziile Parlamentului nu sunt rușinoase și nerușinoase, sunt deciziile Parlamentului.”
OVIDIU GANTZ, reprezentantul minorității germane "Am asistat astăzi, din nou, la intervenția unui deputat PSD care a folosit terminologia regimului nazist din Germania anilor 30-40 la adresa unui coleg deputat. Indiferent care ar fi acesta, este absolut inacceptabil.”
Intervenția scandaloasă a parlamentarului PSD a fost o reacție la faptul că Florin Roman le-a cerut colegilor parlamentari să solicite Comisiei juridice adoptarea unui raport de respingere a proiectului de lege privind recursul compensatoriu, raport care a fost deja amânat de PSD. Ulterior, Nicolae Bacalbașa și-a cerut scuze pentru termenul folosit la adresa colegului său.
Inițiativa de majorare a sancțiunilor aplicate parlamentarilor care absentează nemotivat a fost votată, marți, în plen. În urma votului, absențele nemotivate ale parlamentarilor vor fi sancționate cu 5% din indemnizația lunară brută...
Șeful Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, este pe cale să-și ia adio de la funcție. Potrivit unor surse politice, coaliția de guvernământ a luat, deja, decizia de scchimbare din funcție a lui Toni Greblă, iar Birourile Permanente Reunite...
Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din funcția de președinte al României. El a declarat, luni, că demisionează, începând cu 12 februarie, ”pentru a scuti România și cetățenii români” de această criză la care ar duce suspendarea sa.
Proiectul legii bugetului de stat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2025 vor intra, miercuri, în dezbatere parlamentară. Potrivit programului aprobat de birourile permanente unite ale Senatului și Camerei...
Liderii PNL reuniți, duminică, în ședința Consiliului Național, au validat candidatura comună din partea coaliției a lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Decizia a fost votată în unanimitate. ”Sunt fericit să ducem...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019