Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a mers astăzi la Biroul Electoral Central pentru a-și depune candidatura la prezidențiale. El a afirmat că la alegerile de acum trei luni mesajul românilor a fost că așa nu se mai poate, că România este o țară coruptă și instituțiile sunt confiscate de găști. Dan a depus 240.000 de semnături și a ținut să mulțumească susținătorilor, înainte de a vorbi de planurile sale pentru România.
NICUȘOR DAN, candidat la Președinția României
"România are un mare potențial. România poate să fie o țară puternică în Europa. România are un mediu privat care, în ciuda opreliștilor care au venit de la administrația publică din România, performează. România are specialiști în țară, România are specialiști în diaspora, în asociații profesionale, inclusiv în sistemul de stat. Și este rolul președintelui să adune toate energiile pe care România le are pentru a face din România acea țară puternică care să conteze în Europa și în lume și care să-i facă pe conaționalii noștri din diaspora să vrea să se întoarcă România."
El candidează ca independent, dar este susținut de PMP și Forța Dreptei.
LUDOVIC ORBAN, președinte, Forța Dreptei
"Dacă Nicușor Dan ar fi fost candidat în decembrie, și ar fi avut exact conjunctura politică de astăzi, dacă ar fi fost să mă retrag, m-aș fi retras în favoarea lui."
Nicușor Dan miza și pe susținerea USR, însă liderul formațiunii, Elena Lasconi, a spus că partidul ar putea susține doar o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan.
Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a anunțat că și-a dat demisia din PNL, după 35 de ani. Ulterior, acesta și-a depus la sediul BEC candidatura pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
Prim-vicepreședintele PNL și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune, despre Nicușor Dan că este un „politician abil”, dar are încredere că în turul 2 va intra candidatul PNL, Crin Antonescu, și nu primarul general. Acesta este așteptat, apoi, de liberali să îl susțină pe candidatul coaliției guvernamentale.
Călin Georgescu a mers la Biroul Electoral Central (BEC) pentru a-și depune candidatura pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
Biroul Electoral Central a adoptat decizia privind admiterea protocolului de constituire a alianței Electorale "România Înainte", înființată de partidele PSD, PNL și UDMR și susținută de grupul Minorităților Naționale.
Taifunul iscat după rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale este departe de a se liniști. Magistrații constituționali s-au reunit, joi, pentru a dezbate cu privire la validarea rezultatului alegerilor din 24 noiembrie...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019