Date companie
 
 
 
 

Președintele Traian Băsescu și-a început vizita de stat în Serbia

RSS Știri
 
 
Data publicării : 1 Noiembrie 2011
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : serbia, traian basescu, vizita de stat
 

Președintele Traian Băsescu și-a început vizita de două zile în Serbia. Liderul de la Cotroceni și soția lui, Maria, au sosit la Belgrad, la invitația președintelui sârb Boris Tadic. După ceremonia primirii oficiale, de la Palatul ''Serbia'', cei doi șefi de stat au discutat oficial si au oferit o declarație de presă comună. În cadrul vizitei de stat, sunt programate si întrevederi cu premierul Mirko Cvetkovic, precum și cu președintele Parlamentului, Slavica Dukic Dejanovic. Totodată, programul vizitei cuprinde o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din Serbia. Nu lipsește o deplasare în Valea Timocului, unde Băsescu se va întâlni cu autoritățile locale din Negotin, cu membrii comunității etnicilor români din Valea Timocului, precum și cu reprezentanții Parohiei Ortodoxe Române din Malainița. Din delegația oficială care-l însoțește pe șeful statului fac parte ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, cel al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Ion Ariton, precum și consilierii prezidențiali Ștefan Deaconu și Bogdan Teodoriu.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Traian Băsescu a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei ( 11 August 2020 )

    Lupta pentru fotoliul de primar al Capitalei se întețește! Dacă până acum își anunțaseră candidatura Gabriela Firea, Nicușor Dan și Călin Popescu Tăriceanu, a venit și rândul lui Traian Băsescu să intre în cursă.

  • Un nou punct de trecere a frontierei cu Serbia ( 28 August 2019 )

    A fost deschis un nou punct de trecere al frontierei cu Serbia! Acesta asigură legătura între localitatea Moldova Nouă, din județul Caraș-Severin și localitatea Golubac din Serbia. Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale...

  • Băsescu vrea legalizarea prostituției, Turcescu și Ivan se opun ( 23 August 2019 )

    Ideea legalizării prostituției naște noi controverse! Fostul președinte Traian Băsescu a susținut la un post de televiziune legalizarea prostituției, pentru diminuarea fenomenului de trafic de persoane. 

  • Cetățean sârb, reținut pentru trafic de migranți ( 21 Iulie 2019 )

    Un cetățean sârb, în vârstă de 29 de ani, a fost reținut de polițiști pentru trafic de migranți. Sârbul a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia - județul Timiș, în cadrul unei acțiuni pe linia...

  • Documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță, la traducere ( 24 Aprilie 2017 )

    Documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță din Serbia, în curs de traducere! Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că sunt peste 500 de pagini care trebuie traduse și expediate către Ministerul de Justiție sârb.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2