La linia TelVerde, pusă la dispoziție românilor în ziua referendumului din 29 iulie, s-au primit peste 700 de sesizări. Cele mai multe raportări de la cetățeni au fost în legătură cu transmiterea prin SMS-uri, pliante, fluturasi sau contact personal a unor mesaje care influențau votanții în sensul participării sau abtinerii de la vot, dar și nereguli sesizate cu privire la transportarea cetățenilor la secțiile de votare. Asociația Pro Democrația a precizat că neregulile au fost sesizate atât prin intermediul serviciului TelVerde, cât și pe platforma www.alegericorecte.ro. În urma primirii acestor reclamații, Asociația a anunțat birourile electorale ale secțiilor de votare, poliția, precum și Biroul Electoral Central, spre soluționare.
Ziua Armatei Române, sărbătorită în cadru restrâns, fără public, din cauza restricțiilor! Manifestațiile au avut loc în principalele garnizoane din țară, în statele în care România are acreditați atașați ai apărării, precum și în bazele militare din teatrele de operații unde sunt dislocați militarii români.
"Sfârșitul nu-i aici"! Ne alăturăm campaniei lansate de îndrăgitul artist Adrian Enache, menite să reînvie optimismul, încrederea, speranța că vom ieși cu bine din criza coronavirusului. Mesajul muzical lansat de Adrian Enache...
Gânduri bune de Paște și mesaje de încurajare, din partea vedetelor Național TV, Favorit TV și Național FM, pentru dumneavoastră, cei care îi urmăriți, zi de zi, la televizor și la radio. Vedetele noastre vă invită să rămâneți...
Mesaje ale militarilor români din teatrele de operațiuni, de Ziua Națională! Toți spun într-un glas : „La mulți ani, România! Sunt mândru că sunt român”. În timp ce, în țară, militarii băteau pas de defilare la Arcul de Triumf...
Președintele României, Klaus Iohannis a început discuțiile la Cotroceni cu partidele politice, pe tema referendumului pe Justiție. Șeful statului vrea să găsească soluții pentru implementarea rezultatelor referendumului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019