Date companie
 
 
 
 

Rotativa guvernamentală, mai încolo

RSS Știri
 
 
Data publicării : 26 Mai 2023
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : Ciuca ramane
 

Rotativa premierilor se amână până la momentul la care se va încheia greva generală din Educație. Cel puțin așa au decis, vineri, liderii formațiunilor din coaliția aflată la guvernare. Nicolae Ciucă ar fi trebuit, inițial, să-și depună mandatul pe 26 mai. ”Am convenit ca până la soluționarea problemelor să nu îmi depun mandatul și să-mi asum responsabilitatea funcției de premier”, a declarat Ciucă. El a precizat că va menține dialogul cu sindicatele și a făcut un apel la profesori să renunțe la grevă. La rândul său, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că decizia de amânare a rotativei guvernamentale este cea corectă. Guvernarea nu este doar despre stabilitate, este și despre asumare, a subliniat Ciolacu. Opinia sa este împărtășită și de liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a precizat că, în continuare, este nevoie de predictibilitate și responsabilitate. În schimb, Opoziția lansează un val de critici la adresa Puterii. Președintele USR, Cătălin Drulă, îi acuză pe liderii social-democrați și liberali, dar și pe președintele Klaus Iohannis, că sunt complet rupți de realitate, iar amânarea rotativei este încă o dovadă a eșecului acestei guvernări. Totodată, Drulă reia apelul către reprezentanții coaliției de a vota, luni, în Parlament, creșterea salariilor angajaților din Educație și desființarea pensiilor speciale. Într-o postare pe pagina de Facebook, Alianța pentru Unirea Românilor notează, cităm: ”Avem un Guvern iresponsabil care a lăsat ca lucrurile să ajungă până în acest punct critic în privința cadrelor didactice”, am încheiat citatul. Un nou calendar al rotativei guvernamentale va fi stabilit la nivel de coaliție.


Rotativa guvernamentală, mai încolo

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2