Date companie
 
 
 
 

Schengen, primul pas

RSS Știri
 
 
Data publicării : 31 Decembrie 2023
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : Reactii Schengen
 

Anul 2023 se încheie cu un anunț istoric pentru România și Bulgaria. Consiliul UE a adoptat Decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria. Decizia se aplică din martie 2024 și vizează frontierele aeriene și navale. Premierul Marcel Ciolacu a confirmat faptul că România va intra în Spațiul Schengen. Este oficial, din martie se ridică granițele aeriene și maritime, a spus șeful guvernului. ”După 13 ani de eșecuri și umilințe, acest Guvern a pornit un proces care de astăzi este ireversibil”, a subliniat Ciolacu.

OANA DINȚICĂ, reporter

"Oficialii europeni au salutat, rând pe rând decizia. Este un pas major înainte pentru cele două țări și pentru spațiul Schengen, în ansamblul său. Adresez felicitările mele Bulgariei și României, a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aderarea celor două țări va stimula călătoriile, comerțul și turismul și va consolida și mai mult piața internă. "

Reacțiile nu au întârziat să apară și pe scena politică românească. Fostul premier Dacian Cioloș spune că ”se putea mult mai bine”. Europarlamentarul îi cere lui Marcel Ciolacu să explice onest condițiile în plus pe care le-a acceptat în numele României pentru această aderare parțială la Spațiul Schengen și să-și asume premiera absolută pe care a negociat-o: ”faptul că pentru intrarea completă în Schengen va fi nevoie de două decizii ale Consiliului UE, nu de una singură cu un calendar atașat, așa cum s-a întâmplat pentru toate celelalte state membre Schengen”. El arată că demnitatea României în UE depinde de calitatea reprezentării noastre la nivel european. ”Suntem tratați ca cetățeni de mâna a doua pentru că aceasta este calitatea politicienilor noștri din Consiliul Uniunii. Adevărul amar după negocierile dumneavoastră este că Austria a primit dreptul de a controla și condiționa prezența României în Europa în schimbul promisiunii că turiștii români vor sta cu cinci minute mai puțin la vamă în aeroport", a precizat Cioloș. Și europarlamentarul Eugen Tomac cere clarificări. "Să sperăm că în următorul Consiliu JAI se va stabili și o dată privind întrarea terestră, pentru că aceasta este de fapt ceea ce așteaptă milioane de cetățeni români și, evident, antreprenorii din România. Aștept însă o prezentare cât mai clară și detaliată a condițiilor pe care România le-a acceptat din partea Austriei" a scris Tomac pe Facebook.


Schengen, primul pas

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2