Reacțiile după Congresul extraordinar PSD nu au întârziat să apară! Liderii Partidului Social Democrat dar și cei din Opoziție au avut un cuvânt de spus după ce PSD și-a ales noua conducere, într-un congres care a durat ore întregi, la Sala Palatului. Delegații social-democrați și-au ales președintele, președintele executiv și secretarul general al partidului. Site-urile de socializare au fost locul în care, fiecare, și-a postat părerea despre eveniment. Viorica Dăncilă a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj de mulțumire dar și o promisiune de a reconstrui partidul.
"Mulțumesc, PSD! Încrederea voastră mă bucură nespus. Sunt mândră să vă fiu alături și să vă reprezint pe acest nou drum pe care pornim de astăzi. Începem reconstrucția partidului nostru și un nou program pentru România. Am arătat că, împreună, suntem puternici. Continuăm împreună!" a scris Viorica Dăncilă.
Dăncilă a declarat în fața presei că își propune ca în calitate de președinte al PSD să readucă partidul pe primul loc în opțiunile românilor, afirmând că Partidul Social Democrat este cel mai românesc partid.
Și Eugen Teodorovici, ales președinte executiv al PSD, a scris o postare prin care a mulțumit celor care l-au votat, dar și celor care nu l-au votat, spunând că votul lor va fi expresia dorințelor înfăptuite și motivația lui de a face mult mai mult decât ceea ce unii doar speră.
Mihai Fifor, ales secretar general al PSD a scris: "PSD a arătat astăzi că poate redeveni un partid deschis, un partid născut dintre oameni și dedicat lor. Începem de astăzi să reconstruim, alături de români, pentru români. Împreună, suntem mai puternici!"
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, consideră că congresul a demonstrat că PSD s-a întors la normalitate și le transmite celor care „au fost fluierați de o sală întreagă” că ar trebui să-și facă o autoevaluare și să-i lase și pe tineri în față.
Scorul surpriză obținut de Liviu Pleșoianu l-a transformat, într-o zi, în noua stea politică a PSD-ului. Pleșoianu, care s-a clasat pe locul al doilea după Viorica Dăncilă la alegerile pentru funcția de președinte al PSD, spune că nu se mai regăsește în noua linie ideologică a conducerii PSD, dar că în partid sunt mulți oameni de calitate cu care rezonează. Deputatul a declarat, că va candida cu siguranță la alegerile prezidențiale „într-un fel sau altul”. Tot pe un site de socializare, Pleșoianu a scris: "Am vorbit azi pentru ca vocea dumneavoastră să se facă auzită! Și s-a auzit... Fie să FIM, oameni LIBERI!"
Preocupați de Congresul PSD s-au arătat și politicienii din alte partide. Astfel, președintele Pro România, Victor Ponta, a afirmat, că este cazul, de acum, ca social-democrații să se apuce se guverneze bine pentru că nu mai pot da vina pe nimeni.
„V-ați ales - foarte bine; gata cu "Epoca și Echipa Dragnea" - foarte bine; votul a fost democratic - foarte bine; gata cu `Statul Paralel` și `Europa e de vină`- foarte bine! Acum e cazul să vă apucați să guvernați bine - chiar de mâine - nu mai puteți da vina pe nimeni!`` a scris Victor Ponta pe Facebook.
Liderul PMP Eugen Tomac spune că un asemenea delir ca la congresul PSD doar la guvernele chineze de prin exil mai auzi și că, fără prea multe retușuri, ar putea fi scenariul unei comedii de succes.
Postările au continuat. "Pentru Marian Oprișan: și Banatul te-a fluierat!”, a scris Grindeanu pe pagina sa de Facebook, după ce Președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, a fost huiduit la congresul PSD când dorea să țină un discurs, el a urcat pe scenă, iar în momentul când a văzut că fluierăturile nu încetează, a renunțat să mai vorbească și a revenit în sală.
Și fostul europarlamentar Cătălin Ivan a comentat evenimentul pe pagina sa de Facebook. Tânărul politician consideră că PSD se apropie de trecerea în irelevanță. "Cei care țin discursuri, mesajele lor, jocurile de culise, lupta dintre contracandidați... totul în ansamblul său, nu reprezintă decât o butaforie, o copie tristă și de proastă calitate a ceea ce a fost cândva cel mai mare partid din România, cu bunele, dar mai ales cu relele lui. Ultimul vot anti PSD a avut loc pe 26 mai. În viitor, acest partid nu va mai fi în stare să stârnească nici măcar ură. Poate amuzament, în cel mai fericit caz. Mai mult ca sigur însă, indiferență", a punctat Cătălin Ivan.
PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu! Prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, speră ca, spre binele României, moțiunea să treacă.
PSD a sesizat Curtea Constituțională, referitor la Legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență din 2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Magistrații constituționali...
Gest bizar, al unei angajate din sediul central al PSD situat în Șoseaua Kiseleff! Social-democrații aflați în sediu, aseară, au alertat serviciul unic de urgență 112, după ce femeia în vârstă de 32 de ani s-a automutilat...
Reacții virulente, pe scena politică, după ce Florin Iordache a fost votat în Parlament pentru a prelua șefia Consiliului Legislativ! Iordache a fost acceptat cu 185 de voturi pentru și 43 împotrivă, pe când...
Nou atac al liderului PNL Ludovic Orban la adresa PSD. Premierul sustine că Partidul Social Democrat trebuie inlaturat de la putere.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019