Președintele Traian Băsescu susține un nou acord cu Fondul Monetar Internațional. Acesta va fi insa unul 'de precauție', constituind o linie de credit la dispoziție, a declarat seful statului la ProTV. Traian Băsescu a menționat că va trebui realizată o analiză pentru a vedea despre ce sumă va fi vorba. El a precizat ca banii vor fi folositi, in situația în care economia revine la un derapaj, pentru a se putea plăti pensiile și salariile. Președintele a reiterat că pentru încheierea acestui nou acord cu FMI vor trebui îndeplinite două condiții esențiale: adoptarea Legii pensiilor și a celei a salarizării.Totusi, Traian Basescu a mai spus ca ramane optimist pentru anul 2011 în ceea ce privește economia. El a adaugat ca boom-ul imobiliar s-a terminat iar România nu trebuie să-și mai sprijine creșterea PIB pe iluzia Babelului imobiliar'. În ceea ce privește promulgarea OUG 50/2010, șeful statului a menționat că va analiza acest act normativ când va ajunge pe biroul său. Potrivit sefului statului, acest pachet legislativ este unul echilibrat. Cat despre protestele de la Finante, președintele Traian Băsescu a subliniat că angajatii nu au dreptul să se revolte și că astfel s-a creat o imagine proastă într-o instituție extrem de importantă. "În plus, a mai ieșit la suprafață o bubă clientelară cu stimulentele" a mai spus seful statului. Pe de alta parte, Traian Basescu a mai spus ca ministrul de Externe, Teodor Baconschi ar putea fi candidatul PDL la Președinție. "Exclud un candidat femeie și la președinția partidului, și a României. Pe Elena Udrea n-aș nominaliza-o premier", a mai adaugat presedintele, care precizat ca Vasile Blaga ar putea fi noul sef al PD-L.
Protest, la ușa Guvernului! Membrii organizației de mediu Greenpeace au protestat, miercuri, în Piața Victoriei, față de posibila retragere a dosarului de înscriere în Patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană.
Protest, luni dimineață, în Portul Constanța, după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va fi desființată, iar atribuțiile...
Asociația Forța Fermierilor a organizat, astăzi, un mars de protest cu tractoare în jurul Palatului Parlamentului. Protestatarii cer ca agricultura să fie inclusă în lista de priorități strategice de anul acesta.
Protest la Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea! Profesorii și elevii nu sunt de acord cu demiterea lui Florin Nicoară de la șefia unității școlare și vor să fie repus în funcția de director.
Angajații din sistemul de servicii funerare protestează din cauza noilor reguli COVID-19! Zeci de dricuri au venit din țară, în București, în fața Palatului Victoria.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019