Acordul de principiu între noul Cabinet si delegatia comună a Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale este finalizat, potrivit premierului desemnat Victor Ponta. Șeful noului Executiv și ministrul nominalizat pentru portofoliul Finanțelor speră ca marți să se aprobe scrisoarea de intenție, în prima ședință de Guvern.
VICTOR PONTA, premierul desemnat: "S-a negociat de Georgescu o extensie de 0,35% din PIB, suma suficientă pentru a acoperi proiectele pe care noi le-am considerat esențiale."
Ponta și Georgescu cred că oficialii europeni vor pleca spre Bruxelles cu un mesaj foarte clar de seriozitate.
FLORIN GEORGESCU, ministrul desemnat al Finanțelor: "De partea noastra s-a exprimat prin domnul Victor Ponta angajamentele ferme de a respecta obligatiile asumate si beneficiind de finantare internationala fără de care România nu poate mentine stabilitatea economica si financiara."
Victor Ponta a precizat că tranșa a doua de reîntregire a salariilor bugetarilor s-ar putea acorda fie în luna octombrie, fie în noiembrie. Delegația Fondului Monetar Internațional s-a întâlnit și cu membrii Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților. Jeffrey Franks și colegii săi vor părăsi joi țara noastră.
Protest, la ușa Guvernului! Membrii organizației de mediu Greenpeace au protestat, miercuri, în Piața Victoriei, față de posibila retragere a dosarului de înscriere în Patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană.
Carnea de porc s-ar putea scumpi cu 25%, în lunile următoare, pe fondul scumpirii furajelor. Și asta deși se înregistrează un minimum istoric al valorii porcilor la poarta fermei. Avertismentul vine din partea...
Ajutor financiar, pentru închiderea minelor necompetitive! Potrivit proiectelor propuse de Ministerul Energiei și adoptate, miercuri, prin două Hotărâri de Guvern, peste 100 de milioane de lei se vor aloca în scopul...
Val de proteste, în România! Polițiștii, ceferiștii și angajații din Sănătate au ieșit în stradă, la București și în alte orașe din țară, nemulțumiți de noile măsuri anunțate de Guvern, considerate anti-bugetari, dar...
Veste bună de la Palatul Victoria! Piețele se redeschid, iar restricțiile de circulație pe timp de noapte în perioada alegerilor vor fi relaxate. Măsurile de relaxare propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019