Date companie
 
 
 
 

Victor Negrescu a demisionat

RSS Știri
 
 
Data publicării : 10 Noiembrie 2018
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : demisie, Victor Negrescu
 

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a demisionat ieri, după ședința de Guvern. Demisia acestuia a venit pe fondul nemulțumirilor lui în privința pregătirii preluării de către România, a președinției Consiliului Uniunii Europene. Reacțiile după demisia lui Negrescu nu au încetat să apară în rândul politicienilor. Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a precizat, într-o intervenție telefonică la un post de televiziune, că nu înțelege de ce Negrescu a recurs la acest gest și consideră că motivele demisiei au fost de natură personală. Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat, la rândul său, că prin această demisie, Victor Negrescu dă dovadă că nu înțelege ce înseamnă să lucrezi într-o echipă.

Victor Ponta, liderul partidului Pro România, a reacționat dur pe pagina sa de socializare și a declarat că cineva și-a propus să scoată România din Uniunea Europeană.

“Victor Negrescu este unul dintre puținii actuali miniștri chiar pregătit pentru funcția sa, cu bune conexiuni pe plan european și, așa cum am spus de multe ori, unul dintre ultimii adevărat social - democrați din conducerea actuală a PSD. ”

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a afirmat, pe pagina sa de socializare, că demisia lui Victor Negrescu arată că Guvernul Dăncilă nu este pregătit să preia Președinția rotativă a Uniunii Europene. Totodată, acesta le solicită liderilor Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România să depună împreună o moțiune de cenzură.

"A demisionat ministrul responsabil de pregătirea Președinției Consiliului Uniunii Europene de la 1 Ianuarie. Demisia ministrului Negrescu demonstrează că Guvernul Dăncilă nu este pregătit să preia Președinția rotativă a UE. Haideți să depunem odată moțiunea de cenzură! Dacă nu acum, atunci când și pentru ce?"



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Klaus Iohannis demisionează din funcția de președinte ( 10 Februarie 2025 )

    Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din funcția de președinte al României. El a declarat, luni, că demisionează, începând cu 12 februarie, ”pentru a scuti România și cetățenii români” de această criză la care ar duce suspendarea sa.

  • Nicolae Ciucă se retrage din Senat ( 6 Februarie 2025 )

    Retragere, în PNL! Fostul lider al Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a anunțat că demisionează din Senatul României, dar nu a oferit detalii cu privind la motivele care l-au determinat să ia această hotărâre.

  • Poza jandarmului, propagandă mincinoasă ( 28 Ianuarie 2025 )

    Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la protestele din Capitală și-ar fi dat demisia, după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false...

  • Decizii după înfrângere ( 26 Noiembrie 2024 )

    După scorul obținut de Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale (8,79 procente), Ilie Bolojan a acceptat să conducă PNL. Alături de el, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, europarlamentarul Dan Motreanu și Valeriu Iftime, președintele CJ Botoșani. 

  • Suspecții în dosarul privind falsificarea permiselor de port-armă de la Caraș-Severin, cercetați penal ( 5 Decembrie 2019 )

    Noi detalii în cazul perchezițiilor desfășurate în dosarul privind falsificarea permiselor de port-armă instrumentat de DIICOT Caraș-Severin! Șeful Serviciului Arme și Muniții din cadrul I.P.J Caraș-Severin, Radu Ștefan, a fost...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2