Nationala feminina de handbal a Romaniei a fost invinsa, de Suedia in semifinalele Campionatului European, cu scorul de 25-23 si a ratat astfel prezenta in finala mare.
Romania a avut primul atac al meciului disputat la Herning, dar chiar si asa echipa Suediei a deschis scorul in secunda 35 prin pivotul Wiberg. Jacobsen a majorat avantajul nordicelor la 2-0, pentru ca abia in minutul 3 echipa tricolora sa puncteze prin Neagu din aruncare de la 7 metri. Inceputul de meci s-a dovedit greoi pentru jucatoarele pregatite de Radu Voina, care si-au gasit cu dificultate ritmul in faza ofensiva, aceasta slabiciune urmarindu-le de altfel tot meciul. Suedia s-a distantat la 4-1 in minutul 5, dar Romania a ridicat nivelul jocului si patru goluri la rand, cate doua marcate de Neagu si Stanca, au facut ca tabela sa balanseze in favoarea noastra. Scorul a devenit astfel 5-4 in minutul 9, tricolorele conducand in premiera in semifinala cu Suedia. Precipitarea din faza ofensiva si lipsa ideilor de finalizare au facut ca Suedia sa blocheze cu usurinta atacurile Romaniei, astfel ca scandinavele au revenit la conducerea jocului, reusind trei goluri la rand. De la 5-4 pentru Romania s-a ajuns in doar cateva minute la 7-5 pentru Suedia.
Inca o data tricolorele au ridicat nivelul jocului, revenind pe fondul unei evolutii sterse. Sase minute foarte bune au facut ca tabela sa se modifice din nou in favoarea noastra, Bradeanu, Stanca de doua ori si Fiera marcand pentru 9-7 in minutul 20. Manea a marcat si ea pentru 10-8, aceasta fiind cea mai mare diferenta consemnata in favoarea echipei Romaniei. Desi aflate in inferioritate numerica, suedezele s-au mobilizat exemplar si au egalat la zece, dupa care au trecut din nou in avantaj, marcand foarte bine momentul la nivel psihologic. Desi Neagu a egalat la 13 cu un minut si jumatate inaintea pauzei, la cabine s-a intrat cu deficit de un gol, Hagman marcand in ultimele secunde.
Partea secunda a gasit echipa Romaniei in permanenta in urmarirea Suediei pe tabela, cu un joc chinuitor atat in faza de aparare, cat mai ales in atac, unde prea putine jucatoare si-au asumat aruncarea decisiva la poarta. In pofida schimbarii de strategie din partea antrenorului Voina, care a inceput jocul cu doi pivoti infiltrati in coasta apararii adverse, cele care au punctat au fost tot adversarele prin masiva Torstenson (n.r. - golgetera intalnirii cu 9 reusite). Primul gol al reprizei a fost reusit de aceeasi Neagu si tot din 7 metri ca in debutul meciului, dar Romania a ramas la un gol in umbra Suediei, pentru ca in minutul 40 diferenta sa creasca la trei lungimi. Doua goluri consecutive reusite de Ardean Elisei au readus echipa Romaniei in meci, pentru ca in minutul 50 tricolorele sa atinga nivelul maxim. Au fost doua minute incredibile in care Romania a jucat cel mai bun handbal din acest meci, interventiile providentiale ale Talidei Tolnai fiind dublate de golurile Adrianei Nechita (doua consecutive pe contraatac) si Ionelei Stanca. Astfel, de la 17-19, echipa Romaniei a preluat conducerea, scor 20-19, la intrarea in ultimele zece minute. Eliminarea Mihaelei Tivadar a rupt echilibrul cand Romania inca se afla la conducere, scor 22-21, finalul apartinand in totalitate Suediei, care a facut diferenta prin puternica Torstenson. Neagu a ratat pentru prima data in acest meci o aruncare de la 7 metri, care ar fi mentinut aprinse sperantele pana in ultima secunda, si astfel Suedia s-a impus cu 25-23, calificandu-se pentru prima data in istorie in ultimul act al unui turneu major.
450 de suporteri ai echipelor de handbal Dinamo și Steaua, reținuți și duși la audieri, după incidentele violente de la meciul de handbal masculin din semifinalele Cupei României, desfășurat la Focșani. Este vorba de 150 de susținători...
Accident rutier grav, soldat cu moartea a trei oameni și rănirea altor 11! Un microbuz în care se afla echipa de handbal CSU Târgoviște staționa pe banda de urgență a Drumului Național 2, pe sensul dinspre Focșani spre Buzău,din cauza unei defecțiuni la motor, când s-a produs nenorocirea. Un autotren încărcat cu lemne l-a lovit în plin.
De sase ori castigator al Ligii Campionilor la handbal cu trei echipe diferite, spaniolul Mateo Garralda s-a acomodat deja excelent pe banca tehnica a vicecampioanei Stiinta Bacau. Un tip jovial, fostul campion mondial a testat zilele trecute o super-masina de raliuri in valoare sfert de million de euro.
Baschetbalistii de Asesoft Ploiesti au fost, protagonistii unui duel inedit pe parchetul salii Olimpia. Au evoluat intr-un meci demonstrativ de handbal impotriva echipei HCM Constanta, de 8 ori campioana nationala si participanta an de an in Liga Campionilor.
Cosmin Contra a fost invitat special la Cupa Romaniei la handbal masculin, care se desfasoara la Ploiesti. Antrenorul Petrolul si-a exersat talentul la aruncarile de la 7 metri chiar in fata presedintelui federatiei, Alexandru Dedu, portar de de ocazie cu acest prilej. Pe Contra si Dedu ii leaga multe lucruri in comun.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019