Șanta Rally Show a pus punct oficial sezonului intern de raliuri. Fanii s-au adunat pe marginea drumului să își ia adio de la piloți, iar aceștia i-au recompensat cu o porție consistentă de adrenalină. Vedeta evenimentului a fost Marco Tempestini, singurul reprezentant al României în competițiile internaționale de top. Liderul Napoca Rally Academy a făcut show în prima parte a competiției, fiind cel mai rapid pilot. Lipsa unei mize reale și traseul foarte accidentat l-au determinat însă apoi să își menajeze mașina. Tempesta i-a predat însă ștafeta fiului său Simone. Juniorul de 18 ani a reușit cea mai rapidă coborâre pe macadamul de la Șanta și se anunță deja o nucă tare pentru piloți de top în 2013. Pentru Marco Tempestini sezonul nu a luat însă sfârșit odată cu show-ul de la Sibiu. Italianul va lua startul peste două săptămâni la Raliul Ciprului, ultima etapă din Intercontinental Rally Challenge. Aflat pe locul 3 la clasa Production Cup, liderul Napoca Rally Academy speră să încheie anul pe podium.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019