La o zi dupe ce și-a lansat un nou volum la Bookfest, Adrian Năstase s-a întors în fața instanței, pentru audieri în "Dosarul Zambaccian". Avocații fostului premier și ai soției sale au depus la Curtea Supremă o cerere de recuzare a judecătoarei Ioana Bogdan.
"Nu mai vreau în politică, dar mi-aș dori postul de patriarh", a glumit Adrian Năstase cu jurnaliștii prezenți la evenimentul de lansare a volumelor 4 și 5 din seria cărților "Blog'n Roll". Este vorba despre o selecție de articole pe care Adrian Năstase le-a publicat pe blog, din 2011, până în prezent. Printre participanți s-au numărat Ion Iliescu, Florin Georgescu și Răzvan Theodorescu.
Veștile proaste se țin lanț pentru fostul premier al României, Adrian Năstase! Aflat în Penitenciarul Rahova, acolo unde execută o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru implicarea în dosarul Trofeul Calității, Năstase ar putea rămâne și fără case, după ce magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au dispus executarea silită a bunurilor acestuia. Măsura a fost cerută de Inspectoratul de Stat în Construcții pentru recuperarea prejudiciului înregistrat în dosarul Trofeul Calității.
Judecarea contestației în anulare în cazul Adrian Năstase a fost amânată pentru 14 ianuarie. Este hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care va lua o decizie în prima lună a anului viitor în privința contestației depuse de avocații fostului premier la sentința prin care acesta a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul Calității". În acest fel, procurorii vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a studia dosarul. Apărătorii lui Năstase speră ca fostul premier să fie eliberat la sfârșitul lunii ianuarie 2013.
Cazul doctorului Șerban Brădișteanu a intrat în atenția Colegiului Medicilor, după ce chirurgul a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA în dosarul Adrian Năstase. Președintele instituției, Vasile Astărăstoae, cere Guvernului să protejeze, prin legislație, corpul medical, împotriva abuzurilor și amenință cu demisia în bloc a medicilor.
Adrian Năstase a petrecut prima noapte după gratii. Mai exact, în Spitalul Penitenciar Rahova, care este situat la opt kilometri de centrul Capitalei. Unitatea spitalicească beneficiază de aparatură medicală modernă, 113 paturi și un bloc operator complet echipat.
Colegiul Medicilor a sărit în apărarea doctorilor care l-au îngrijit pe Adrian Năstase! Președintele Vasile Astărăstoae s-a declarat surprins de măsura luată de procurorii anticorupție, care au început urmărirea penală împotriva medicului Șerban Brădișteanu pentru infracțiunea de favorizare a infractorului. Audierea cunoscutului cardiolog și a doctorului Ioan Lascăr la DNA va fi analizată în Consiliul Național al Colegiului Medicilor.
Adrian Nãstase a ajuns de la spitalul Floreasca la cel al Penitenciarului Rahova. Transferul a avut loc după ce judecătorii Tribunalului București au decis că nu există niciun impediment ca mandatul de executare a pedepsei să fie pus în aplicare.
Atac la adresa avocaților lui Adrian Năstase! Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au luat în dezbatere presiunile mediatice și instituționale suportate de judecătorii care l-au condamnat pe fostul premier. Procurorul general Laura Codruța Kovesi i-a acuzat pe avocații lui Năstase că și-au depășit atribuțiile și că au adoptat un comportament nepotrivit față de actul de justiție.
Medicul Șerban Brădișteanu și cei trei polițiști care ar fi trebuit să pună în aplicare mandatul de executare în cazul Adrian Năstase au fost puși sub acuzare de procurorii DNA. Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, săvârșită în legătură directă cu fapte de corupție. Cei patru au fost deja audiați la sediul DNA. Procurorul general al României a anunțat că, în cazul doctorului Brădișteanu, se verifică modul în care au fost emise actele medicale.
Autoritățile statului vor decide, luni, soarta lui Adrian Năstase, care ar putea fi transferat de la Spitalul Floreasca, la penitenciarul Rahova. Poliția s-a interesat deja, printr-o adresă oficială, în legătură cu starea de sănătate a fostului premier.
Familia lui Adrian Năstase le-a interzis medicilor de la Spitalul Floreasca, acolo unde se află internat fostul premier, să mai facă declarații legate de starea de sănătate a acestuia.
Adrian Năstase este un om credincios și politicos, susțin localnicii din comuna prahoveană Cornu, care dezbat subiectul peste tot, pe câmp, la fân, în alimentară sau pe la porți. Familia Năstase deține, la Cornu, o casă și o celebră fermă de păsări.
Fostul premier al României, Adrian Năstase, a stat zece ore în sala de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a afla dacă magistrații decid suspendarea recursului din dosarul "Trofeul Calității". Avocații politicianului au invocat 12 excepții, însă judecătorii au respins multe dintre acestea, inclusiv pe cea prin care s-a cerut înlocuirea procurorului de ședință al DNA, pe motiv că nu este imparțial.
Adrian Năstase a fost din nou audiat in dosarul Zambaccian, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Avocații politicianului au încercat să-i convingă pe judecători că fostul premier este nevinovat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019