România va relua exportul de carne de porc, cel mai probabil din luna aprilie. Decizia a fost luată în urma discuțiilor dintre ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără și comisarul european pentru sănătate, John Dall.
Delegația FMI a început marți cea de-a șaptea misiune de evaluare în România, din cadrul acordului stand-by.
"Bulgaria trebuie să mai facă eforturi importante pentru aderarea la Schengen, dar nu dorim decuplarea ei de România", a declarat liderul grupului popularilor europeni din Parlamentul European, Joseph Daul, cu ocazia vizitei efectuate la București. Joseph Daul a adăugat că a vorbit cu premierul Ungariei, Viktor Orban, pentru ca dosarul privind aderarea României la spațiul Schengen să se finalizeze sub Președinția ungară a Uniunii Europene.
Premierul Emil Boc a solicitat sprijinul Partidului Popular European pentru aderarea României la spațiul Schengen. Liderul grupului popularilor europeni din Parlamentul European, Joseph Daul, s-a întâlnit, vineri dimineață, la Palatul Victoria, cu premierul României. Pe agenda întâlnirii au figurat aderarea România la spațiul Schengen, politicile economice ale Uniunii Europene și relațiile cu zona estului Europei.
Opozitia strange randurile si pune din nou tunurile pe guvernul Boc! Dupa ce liberalii si convervatorii s-au aliat, anunță acum ca vor depune in martie o noua motiune de cenzura impotriva executivului. Mai mult, pana la inceputul primaverii se va constituti alianta PSD-PNL-PC.
România se va pricopsi cu încă 20.000 de șomeri, dacă Executivul nu va prelungi acordarea de facilități legate de acordarea șomajului tehnic, susține liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Prin această măsură, pe durata întreruperii temporare a activității unei companii, un angajat stătea acasă maximum trei luni, timp în care angajatorul îi plătea un salariu de 75%, iar statul nu încasa impozite pe venit.
Partidul România Mare a fost evacuat din sediul situat pe strada Emile Zola. După ore întregi de scandal, îmbrânceli și injurii, la miezul nopții, președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, și apropiații săi au părăsit clădirea. Executorul judecătoresc a rămas toată noaptea în clădire, pentru a inventaria bunurile. Toate vor fi transportate la un depozit, iar cheltuielile vor fi suportate de PRM, care și așa avea datorii uriașe.
Apropierea Crăciunului pe stil vechi a creat aglomerație în vămile din estul țării. Sute de moldoveni, ucranieni și ruși vin în România, să petreacă sărbătorile de iarnă, pe stil pe vechi, astfel că numărul mașinilor care intră în țară s-a dublat, față de acum câteva zile. Vama Albița, din județul Vaslui, nu face excepție.
Primul om in stat, președintele Traian Băsescu, a petrecut noaptea de Revelion la Predeal, împreună cu familia. Intr-un interviu acordat la Predeal, in prima zi a noului an, liderul de la Cotroceni spune că nu s-a mai dus în mijlocul oamenilor, asa cum facea de obicei, din cauza că niciun primar nu l-a invitat.
Anul viitor, România va ieși din recesiune! Chiar din primul semestru! Vestea buna vine de la președintele Traian Băsescu, incantat si că țara noastră a scăpat de incapacitatea de plată.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isãrescu, nu este adeptul relației cu Fondul Monetar Internațional. Isărescu recunoaște însă că el este cel care a deschis negocierile cu FMI, dar nu credea că mai este posibil ca România să ajungă din nou la mâna Fondului. Un alt oficial din BNR, Eugen Rãdulescu atrage atenția că România riscă să intre în incapacitate de platã într-un an și jumãtate. Potrivit lui Rădulescu, pericolul vine de la Parlament.
România ar putea rămâne în recesiune și în 2011, susține consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. Potrivit oficialului Băncii Centrale, vom depăși criza doar dacă vom învăța din propriile greșeli. La rândul său, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, avertizează că România e în recesiune și are inflație ridicată și din cauza arieratelor. El apreciază că lanțul de datorii neplătite de mai mult de trei luni e mai periculos decât deficitele mari.
Sistemele de protecție inventate în România fac ca aproximativ 45% din venituri să se fi dus până acum pe cheltuieli sociale, susține Traian Băsescu. Șeful statului a mai declarat că, în acest moment, România nu-și permite acest lucru.
Pana la sfarsitul anului, mancarea produsa in Romania va fi mai scumpa. Noile preturi nu au fost inca fixate, insa retailerii si producatorii sunt nevoiti sa suporte majorarile materiilor prime. Deocamdata, acestia nu au umblat la preturile de pe rafturi. Pana la sfarsitul anului, materia prima pentru diverse categorii de alimente va costa cu 5 - 25 % mai mult. Din aceasta categorie intra produse precum painea, fructele, legumele, lactatele, uleiul si carnea de pui.
România și Republica Moldova au semnat Tratatul privind regimul frontierei de stat, colaborarea și asistența mutuală în probleme de frontiere. Documentul poartă semnătura ministrului român de Externe, Teodor Baconschi și pe cea a șeful guvernului de la Chișinău, Vlad Filat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019