Accident spectaculos în localitatea prahoveană Posada. Un automobil în care se aflau cinci oameni a derapat pe șoseaua udă, s-a lovit de un cap de pod și s-a răsturnat într-un șant, peste o conductă de gaz. Trei persoane au fost rănite, iar celelalte două au scăpat doar cu câteva zgârieturi.
Un muncitor gălățean, în vârstă de 53 de ani, a văzut moartea cu ochii, după ce a căzut de la 15 metri înălține, pe șantierul unui centru comercial. Bărbatul nu purta echipamentul de protecție, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă a deschis o anchetă. Muncitorul a fost internat în stare gravă la Spitalul de Urgență Galați.
O familie din Iași a fost lovită, parcă, de blestem, după ce patru membri ai acesteia, printre care și o fetiță în vârstă de șase ani, și-au pierdut viața, într-un cumplit accident rutier. Mașina în care se aflau victimele a intrat pe contrasens și a fost strivită de un camion, care circula regulamentar. Cei patru se întorceau de la Vaslui la Iași și mai aveau 20 de kilometri până acasă.
Accident cu victime pe Drumul Național 65, între Pitești și Slatina! Un șofer a făcut infarct la volan, a scăpat mașina de sub control, a pătruns pe contrasens și a intrat într-un alt autoturism, care circula regulamentar. Conducătorul auto care a provocat tragedia a murit, iar doi dintre pasagerii din cealalaltă mașină au ajuns la spital. Șoferul mergea într-o comună argeșeană, la o aniversare.
Tragedie, în familia șefului ISU Prahova, a cărui fiică a murit, sâmbătă, într-un accident rutier produs pe DN1, pe raza localității Românești. Victima se afla la bordul mașinii conduse de prietenul ei. Acesta a pierdut controlul volanului, iar bolidul a pătruns pe contrasens, acolo unde s-a izbind violent de un autoturism, care circula regulamentar. Aflat în comă, șoferul vinovat a fost transportat la spitalul Floreasca din Capitală, cu un elicopter SMURD.
Șapte persoane au fost rănite, vineri dimineață, pe Șoseaua de centură a Capitalei, lângă Ștefănești, după ce un TIR a intrat într-un autoturism. Șoferul camionului a fost agresat de unul dintre colegii conducătorului auto aflat la volanul autoturismului.
Accident cu 13 răniți, pe drumul european 584, în județul Brăila. O autoutilitara care transporta 15 muncitori s-a rasturnat într-un canal, după ce soferul a intrat intr-o depășire neregulamentară. Mașina a intrat în balans și s-a răsturnat. Cei 13 răniți au fost transportați la spital. Medicii spun ca starea ranitilor este stabila, dar acestia raman in spital pentru investigatii si tratament. Autoritatile au deschis o anchetă...
Patru persoane au ajuns la spital, dupã ce douã masini s-au ciocnit violent pe Drumul European 70. Impactul s-a produs pe o pasarelã, chiar la intrare în localitatea Tâmna, din județul Mehedinți. Unul dintre autoturisme circula dinspre Drobeta Turnu Severin, cãtre Craiova, când la intrare în Tâmna, pe o pasarelã, șoferul a pierdut controlul volanului si a intrat pe constrasens, unde a lovit o masinã care circula regulamentar.
Accident stupid în centrul orașului Târgu Jiu. Din cauza șoselei umede, un bărbat de 43 de ani a pierdut controlul scuterului într-o intersecție și s-a izbit de o mașină. În urma impactului, omul a intrat prin parbrizul autoturismului.
Accident teribil în județul Timiș! Un om a murit și alți cinci au fost răniți pe Drumul Național 6, la 40 de kilometri de Timișoara. O mașină, la volanul căreia se afla o femeie, a derapat și s-a izbit de alte două autoturisme. Vinovată este chiar șoferița, care a apăsat prea mult pedala de accelerație și s-a angajat într-o depășire neregulamentară. Printre răniții transportați de urgență la spital se află si un copil de șase ani.
Tragedie, pe DN 2, în județul Buzău, acolo unde un director de la Drumuri Nationale și-a pierdut viața, în urma unui accident rutier provocat de o șoferiță, care, potrivit primelor cercetări, în timp ce conducea, folosea un laptop. Inginerul, în vârstă de 37 de ani, se deplasa cu mașina personală spre serviciu, însă, cu doar doi kilometri înainte de a ajunge la birou, a fost lovit în plin de autoturismul care venea dinspre București.
Accident stupid, într-o intersecție din Constanța, acolo unde un șofer aflat în probe la Regia de Transport în Comun a intrat într-un alt autobuz care staționa la semafor. În urma coliziunii, un călător a fost rănit ușor.
Comunicatul prin care conducerea RATB a anunțat că va acorda drept despăgubiri victimelor accidentului de tramvai de la Pasajul Lujerului, abonamente de transport gratuite, a sportit afluxul de răniți la spital. Dacă în prima parte a zilei se vorbea de doar câteva zeci de pasageri lezați în accident, ulterior, numărul acestora a crescut brusc la 92. Poliția a deschis o anchetă pentru a depista eventualii impostori.
Anchetă la RATB, după accidentul produs în Pasajul Lujerului din Capitală, în care au fost implicate trei tramvaie ale liniei 41! Primarul general Sorin Oprescu a cerut înființarea unei comisii formate din reprezentanți ai muncipalității și ai Regiei bucureștene, pentru a determina cauzele incidentului. Unul dintre tramvaie a rămas defect pe linie. Vatmanul celui de-al doilea mijloc de transport în comun a reușit să oprească la timp, dar al treilea n-a mai putut frâna și a intrat direct în cel din fața sa. În urma carambolului, peste 60 de pasageri au avut de suferit. 30 dintre ei au fost transportați la Spitalul Municipal, 23- la Spitalul Universitar, iar alți 14 răniți au ajuns la Spitalul de Urgență Elias. Cinci dintre călători se află in stare mai gravă.
Accident grav în județul Alba! Un șofer care circula pe DN1 i-a luat prin surprindere pe polițiștii dintr-o comună și a intrat cu tirul chiar în sediul lor! Tânărul de 28 de ani aflat la volan a pierdut controlul direcției într-o curbă și s-a izbit de sediul oamenilor legii. Autotrenul transporta rumeguș din Turda la Sebeș. În momentul producerii accidentului, în secție se afla un singur agent de poliție, care nu a fost rănit.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019