Premieră în sistemul bancar din România! O bancă a acceptat să restituie un comision perceput abuziv unui client. Este vorba despre in bucureștean, care a primit din partea băncii la care avea împrumutul suma...
Val de plângeri împotriva Astra Asigurări. La Autoritatea de Supraveghere Financiară au fost înregistrate oficial trei mii de plângeri, făcute de service-uri auto și de șoferi. Toți afirmă că nu au fost despăgubiți și se tem că nici nu vor mai fi, dat fiind faptul că Astra a intrat sub administrarea specială a unei firme de audit. Autoritatea de Supraveghere Financiară spune însă că dosarele firmei vor fi reanalizate.
Regia Autonomă de Transport Public din Iași este în pragul falimentului, după ce, în ultimii 15 ani, a acumulat datorii la stat de aproape 150 de milioane de lei, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală a hotărât să scoată la licitație 22 de tramvaie. Reprezentanții ANAF speră să obțină astfel 700.000 de lei. Primăria municipiului Iași se gândește, deja, să înființeze o altă societate de transport, care să preia activitatea R.A.T.P..
Trei dintre cele patru spitale din Argeș și-ar putea păstra statutul de unitate medicală, iar cel care ar fi trebuit să fie desființat s-ar putea transforma în azil de bătrâni. Consilierii judeteni din Arges au hotărât sambata, în cadrul unei ședințe extraordinare, să preia cele patru spitale de sub tutela Ministerului Sănătății și să le aducă în propria administrare. Reprezentanții Consiliului Județean s-au angajat să le și finanțeze, în cazul în care va fi nevoie.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019