Antreprenorii cu idei ce pot schimba viitorul copiilor au la dispoziție un nou program care vine în ajutorul lor.
Numărul muncitorilor veniți anul trecut în România din afara Uniunii Europene s-a dublat față de 2017! Dacă în urmă cu doi ani autoritățile au emis aproape 5.000 de avize de angajare, în 2018 numărul acestora a ajuns la circa 10.000.
Noile modificări pentru Codul fiscal și pentru grila de salarizare ar putea afecta grav economia țării. Acesta esta semnalul de alarmă pe care îl trag investitorii și antreprenorii, care spun că guvernanții și-au dat seama că sunt tot mai puțini bani la buget și atunci măresc cuantumul taxelor.
Muncesc mult și câștigă puțin! Aproape trei sferturi dintre antreprenorii de startup câștigă mai puțin de 1.000 euro pe lună, 38% având venituri sub 500 euro. Așa reiese din primul studiu "Barometrul afacerilor de tip start-up" din România. Conform studiului, 78% dintre antreprenorii români care conduc o afacere la început de drum consideră că scăderea impozitării muncii reprezintă cea mai importantă măsură fiscală pentru dezvoltarea unei firme lor.
Doar unul din șapte antreprenori consideră că, în România, mediul de afaceri este favorizant. Potrivit statisticilor, mai puțin de un I.M.M. din patru apelează la credite bancare, restul preferând să se finanțeze din mijloace proprii. Acesta este semnalul de alarmă tras de președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Ovidiu Nicolescu, la Forumul Național al I.M.M.-urilor...
Proiect în sprijinul tinerilor întreprinzători! Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a lansat proiectul BIZ UP, în parteneriat cu Patronatul Județean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Mehedinți. Proiectul vizează dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale ale persoanelor din regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia și București-Ilfov. Participanții vor fi încadrați în...
Antreprenori pentru o zi. O provocare la care au răspuns liceeni și studenți în cadrul unui eveniment organizat de SNSPA.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019