Un tânãr în vârstă de 26 de ani, din localitatea Aninoasa, județul Argeș, și-a omorât tatãl cu toporul. El și-a atacat părintele după un scandal, produs pe fondul consumului de alcool. Potrivit vecinilor, care auziseră de cearta celor doi, fiul l-a așteptat acasã pe tatãl sãu, și l-a atacat chiar în momentul în care acesta a intrat în curte. L-a lovit cu toporul în cap, iar lovitura a fost atât de puternicã încât omul a murit pe loc.
Polițistul Cristian Cioacă a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce magistrații Curții de Apel București au admis recursul procurorilor față de cercetarea sa în libertate, decisă de Tribunalul București. Acuzat de omor calificat și profanare de cadavre, Cioacă este cercetat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută acum 5 ani. El a fost ridicat de polițiști, de la domiciliul său din Pitești...
Președintele PDL Vrancea, Alin Trãșculescu, reținut, duminică, în urma unui flagrant de luare de mitã, a fost eliberat luni-dimineațã din arestul Poliției Capitalei. În schimb, presupusul complice al acestuia, Valeriu Calota, a primit mandat de arestare pentru 29 de zile, pentru complicitate la trafic de influenta, fals in inscrisuri sub semnatura privata, santaj comis in legatura cu infractiunea de trafic de influenta si spalare a banilor.
Antrenorul de arte marțiale din Timișoara, acuzat că a abuzat sexual două fetițe, una de 9 ani și alta de 10 ani, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Bãrbatul și-a recunoscut fapta, după ce polițiștii au gãsit mai multe fotografii în care apăreau instructorul și fetițele în ipostaze pornografice. Povestea a iesit la ivealã dupã ce pãrinții uneia dintre fetițe au depus plângere la poliție.
O tânãrã de 18 ani, însãrcinatã, din localitatea brasoveanã Feldioara, a fost ucisã de concubinul ei, în casa în care locuiau . Potrivit anchetatorilor, tânăra a fost omorâtă cu un topor. Cuplul mai avea un copil de un an si sapte luni. Imediat dupã comiterea crimei, bãrbatul l-a lovit si pe tatãl fetei cu o foarfecã, apoi si-a luat copilul de mână și a ieșit în stradã, unde a rãnit alte trei persoane, printre care si un politist...
Familia bărbatului arestat ieri, la Constanța, pentru că ar fi încercat să aducă nouă tone de cocaină din America Latina în Europa, susține că este vorba despre o confuzie. Soția și fiul acestuia spun despre el că este un simplu muncitor în port și are un salariu de 1.500 de lei. Suspectul a fost, însă, reținut de polițiștii români, după ce, pe numele lui, a fost emis mandat de urmărire internațională.
Principalul suspect în cazul dublului asasinat care a îngrozit Sighișoara a fost arestat preventiv. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani, care ar fi ucis doi pensionari, soț și soție. Bărbatul, care era chiar vecinul victimelor sale, și-a recunoscut fapta și a mărturisit că i-a omorât pe bătrâni din cauză că l-ar fi surprins în timp ce fura din casa lor. Polițiștii spun că nu era pentru prima oară când tânărul intra pe ascuns în locuința fostului pastor.
Arestat preventiv pentru dare de mită, omul de afaceri, Călin Mihai Stoia, a părăsit penitenciarul din Târgu Mureș, după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul formulat de avocați și au decis eliberarea sa condiționată. Nu același lucru s-a întâmplat cu fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, care este judecat în același dosar de corupție. El își va petrece sărbătorile pascale, după gratii.
Procurorii constănțeni au emis mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele bărbatului din Techirghiol, care și-a împușcat soția în cap. Fost angajat al Ministerului de Interne, suspectul este cercetat pentru tentativă de omor calificat. El a mai tras un foc de armă în direcția soției, după ce a împușcat-o prima dată. Potrivit anchetatorilor, cei doi aveau un credit de câteva zeci de mii de euro...
Vicepreședintele Curții de Apel Timiș, Cătălin Șerban, a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, sub acuzația de luare de mită. Magistratul ar fi primit 60.000 de euro pentru a interveni favorabil în dosarele comerciale în care erau implicați doi cetățeni străini. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție poate fi, însă, atacată cu recurs. In dosar se consemneaza ca există și un intermediar, un om de afaceri din Caraș Severin, cercetat penal, la rândul său.
Suspectul în cazul crimei de la Bărbulești a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, sub acuzația de omor calificat. În timp ce rudele victimei își plâng durerea, pe acorduri de muzică lăutărească, familia principalului suspect le aduce acuzații grave membrilor taberei rivale. Se vorbește din nou despre taxe de protecție și cămătărie. Conflictul dintre cele două clanuri a izbucnit, duminică, după ce copiii acestora s-au luat la ceartă.
Șoferul din Constanța care a accidentat mortal un bătrân aflat pe trotuar, într-o stație de autobuz, a fost arestat pentru 29 de zile! Individul va fi cercetat in stare de arest preventiv, pentru uciderea vârstnicului, dar și pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și consum de stupefiante. Decizia magistratilor Tribunalului Constanta poate fi atacată cu recurs. După ce i s-au recoltat probe biologice...
2.500 de fișiere cu imagini cu minori, în ipostaze pornografice! Asta au găsit oamenii legii în calculatorul unui asistent universitar în vârsta de 32 de ani, din Suceava. Magistrații de la Judecătoria Suceava au decis arestarea preventivă a bărbatului pentru 29 de zile. Rectorul Universității " Ștefan cel Mare", unde lucra asistentul universitar, este uimit de ceea ce a dezvaluit ancheta procurorilor.
Profesorul de muzică de la Liceul de Artă "Plugor Sandor" din Sfântu Gheorghe, acuzat că a întreținut relații sexuale cu două eleve, a fost reținut pentru 24 de ore! Potrivit polițiștilor, Tatár Gergely va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare, ca urmare a plângerilor potrivit cărora bărbatul ar fi întreținut relații sexuale cu o elevă de 14 ani și una de 17 ani.
Primarul Clujului, Sorin Apostu, a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, sub acuzația de luare de mită. Apărătorul edilului, Gheorghiță Mateuț, susține, însă, că nu există nicio probă serioasă care să motiveze verdictul judecătorului, ci doar o declarație de învinuit. Omul de afaceri, Călin Stoica, a fost trimis și el după gratii de magistrații Curții de Apel Cluj-Napoca.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019