Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre arges

RSS Știri
 

 
  • Un tânãr din localitatea argeșeană Aninoasa și-a omorât tatãl cu toporul din 3 Ianuarie 2013 in categoria Social - economic

    Un tânãr în vârstă de 26 de ani, din localitatea Aninoasa, județul Argeș, și-a omorât tatãl cu toporul. El și-a atacat părintele după un scandal, produs pe fondul consumului de alcool. Potrivit vecinilor, care auziseră de cearta celor doi, fiul l-a așteptat acasã pe tatãl sãu, și l-a atacat chiar în momentul în care acesta a intrat în curte. L-a lovit cu toporul în cap, iar lovitura a fost atât de puternicã încât omul a murit pe loc.

  • Coadă interminabilă, personal suplimentat și program prelungit, la Serviciul de Înmatriculări Auto Argeș din 28 Decembrie 2012 in categoria Social - economic

    Aglomerație maximă, la Serviciul de Înmatriculări Auto Argeș, acolo unde sute de persoane s-au înghesuit să-și înscrie mașinile în ultima zi lucrătoare a anului, pentru a scăpa de taxa de primă înmatriculare, suspendată până la 31 decembrie. Cei mai puțin norocoși au stat ore în șir la coadă, într-o căldură insuportabilă. Pentru a face față numărului mare de solicitări, personalul de la ghișee a fost suplimentat, iar programul a fost prelungit.

  • Un șofer de 27 de ani a adormit la volan și s-a trezit, după trei ore, într-o prăpastie din 24 Noiembrie 2012 in categoria Social - economic

    Un șofer, în vârstă de 27 de ani, din județul Argeș, a fost protagonistul unui accident incredibil! Bărbatul a adormit la volan, iar mașina a lovit un cap de pod din comuna Merișani și s-a răsturnat într-o râpă adâncă de cinci metri, la mai puțin de 100 de metri de casă. După ce a zăcut inconștient, mai bine de trei ore, acesta s-a trezit și a sunat la 112. Nimeni nu i-a sărit în ajutor, din cauză că accidentul s-a produs la ora patru dimineața.

  • Doua femei si au pierdut viața, după ce masina în care se aflau a fost lovită de tren din 19 Octombrie 2012 in categoria Social - economic

    Tragedie în Argeș! Douã femei și-au pierdut viața într-un accident produs în comuna Mihãești, dupã ce mașina în care se aflau a fost lovitã de un tren. Potrivit anchetatorilor, șoferița nu s-a asigurat la trecerea peste calea feratã, iar autoturismul a fost izbit în plin de tren și târât pe o distanțã de 150 de metri. Cele douã femei, de 33 și 41 de ani, erau profesoare la școala din satul Drãghici, județul Argeș...

  • Un bărbat a murit și o femeie a fost rănită, într-o explozie produsă într-un bar, în județul Argeș din 12 Octombrie 2012 in categoria Social - economic

    Un om a murit și un altul a fost rănit, într-o explozie declanșată într-un bar din localitatea argeșeană Arefu. Potrivit anchetatorilor, nenorocirea s-a produs din cauza unei defecțiuni la un boiler improvizat. În momentul deflagrației, în local se afla un client, care a fost spulberat de suflu. Încercările medicilor de a-l resuscita pe bărbatul de 47 de ani au rămas fără rezultat. În schimb, femeia care servea la bar a fost rănită destul de grav, dar a scăpat cu viața.

  • Spitalul Județean Argeș, cu conturile blocate și obligat la plata unor despăgubiri de 500.000 de euro din 10 Octombrie 2012 in categoria Social - economic

    Spitalul Județean Argeș are toate conturile blocate, după ce o instanță judecatorească a decis ca instituția să plătească despăgubiri de 500.000 de euro, în solidar cu unul dintre medicii angajați. Este vorba despre un ginecolog, care a pierdut, acum doi ani, un proces de malpraxis intentat de o familie din Pitești. Doctorul Sorin Pletea a fost acuzat de soții Balaș că le-a omorât copilul, în 2003. Medicul a asistat-o la naștere pe tânăra pacientă...

  • Copilul din Argeș, dispărut în urmă cu zece zile, a fost găsit mort, mâncat de câini din 4 Octombrie 2012 in categoria Social - economic

    Caz cutremurãtor într-o localitate din județul Argeș. Băiatul de 12 ani, care a fost dat dispărut în urmă cu zece zile, a fost gãsit mort, pe malul rîului Argeș. Trupul copilului era sfâșiat de cîini. De altfel, cadavrul a fost găsit după ce un șofer de tir a dat alarma, în momentul în care a observat un câine care trăgea de ceva ce părea a fi trupul unui om. Băiatul a plecat de acasă după o ceartă cu părinții. El a fost găsit înecat într-o zonă cu apă mai puțin adâncă, unde a fost mâncat de câini.

  • Povestea lui Petre Măsală, veteranul călușarilor din Stolnici din 11 Septembrie 2012 in categoria Social - economic

    Se cutremură pământul sub pașii dansului lor, venit parca din alta lume. Copiii stau și urmăresc uimiți acest dans impresionant. Este Călușul, joc păstrat și dus mai departe la Stolnici, acolo unde Petre Măsală, cel mai vârstnic și priceput călușar din județul Argeș, instruiește și conduce formația de călușari a comunei. Călușul, Petre Măsală l-a învățat de la cetele care străbăteau satele de Rusalii și spune că va duce tradiția mai departe...

  • Un bãrbat a fost grav rãnit într-un incendiu, într-o localitate din județul Argeș din 1 August 2012 in categoria Social - economic

    Un bărbat dintr-o localitate din județul Argeș a ajuns la spital cu arsuri grave, după ce a încercat să stingă un incendiu, care îi cuprinsese gospodăria. Potrivit martorilor, mai întâi s-a aprins acoperișul și, din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins asupra întregii case și la două anexe. Soția proprietarului gospodăriei și o vecină, care au sărit să stingă incendiul, s-au intoxicat cu fum și au avut nevoie de asistență medicală.

  • Prototipul transportorului blindat SAUR 2, realizat la Uzina Moreni, testat în apele Argeșului din 22 Iulie 2012 in categoria Social - economic

    Apariție surpriză, pe o plajă populată de pe malul Râului Argeș! În timp ce se bronzau, oamenii au văzut cum din valuri ieșea cel mai modern transportor blindat realizat la Uzina Automecanică Moreni. Aflat în teste, prototipul "SAUR 2" a fost proiectat să reziste la explozii extrem de puternice. Prototipul SAUR 2 a fost testat timp de o oră, în condiții extreme. Constructorii speră ca performanțele noului transportor blindat să-i convingă pe oficialii din M.Ap.N să-l achiziționeze.

  • Trei accidente, produse în condiții identice pe șoselele țării din 30 Iunie 2012 in categoria Social - economic

    Trei șoferi din localități diferite au trăit, noaptea trecută, același coșmar, după ce bolizii pe care îi conduceau au ieșit de pe carosabil și s-au oprit în zidurile unor case. Unul dintre accidente s-a produs în localitatea Nicolae Bălcescu, din județul Tulcea, acolo unde o persoană a ajuns la spital, în timp ce o alta a fost rănită ușor. Un alt eveniment rutier nefericit a avut loc la Craiova, acolo unde două vehicule s-au ciocnit frontal...

  • Depășire fatală, pentru un șofer din comuna argeșeană Albota din 27 Mai 2012 in categoria Social - economic

    Un șofer, din comuna argeșeană Albota, și-a pierdut viața, după ce a intrat într-o depășire riscantă, iar mașina s-a izbit frontal de un alt autoturism, care circula regulamentar. Vitezomanul a murit pe loc. Celălalt autovehicul era condus de o femeie, care a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Argeș. Martorii spun că șoferul vinovat avea viteză excesivă și că manevra de depășire a fost una extrem de riscantă.

  • Un pacient al Spitalului Judetean Arges, fost medic psihiatru, a fost batut de un asistent medical din 25 Aprilie 2012 in categoria Social - economic

    Spitalul Judetean din Pitești este in centrul unui scandal iesit din comun. Un asistent medical este acuzat ca a rupt in bataie un pacient dn Sectia de Psihiatrie. Potrivit fisei medicale, in urma agresiunii, pacientul in vârstă de 60 de ani, fost medic psihiatru, s-a ales cu patru coaste rupte si cu un plaman zdrobit. Reprezentantii spitalului sunt oripilati de comportamentul agresiv al asistentului.

  • O persoană a murit și alte sase au fost rănite, într-un accident grav produs în Arges din 15 Aprilie 2012 in categoria Social - economic

    Accident deoseit de grav, in Sâmbăta Pastelui si la Arges! O persoană a murit și alte sase au fost rănite, printre care o fetiță de două săptămâni și un băiețel de patru ani, după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit violent. Potrivit politistilor, vinovat de producerea accidentului este șoferul unuia dintre autoturisme, care ar fi intrat pe un drum județean fără să acorde prioritate. O bãtrânã...

  • Aur, pe malurile râului Argeș, la Pitești din 8 Aprilie 2012 in categoria Social - economic

    Eldorado a fost descoperit la Pitești! Zeci de bărbați înarmați cu troace din lemn, sape și găleți visează să se căpătuiască cu ajutorul aurului pe care îl găsesc în albia râului Argeș. Istoricii spun că, în spatele fostei Stații de Epurare din Valea Sasului, se află o zonă cu potențial aurifer. Afacerea este profitabilă și legală.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2